Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment ACCIDENT între o AMBULANȚĂ și un TROLEIBUZ! Pacienta din mașina salvării, mai rănită decât atunci când a urcat

ACCIDENT între o AMBULANȚĂ și un TROLEIBUZ! Pacienta din mașina salvării, mai rănită decât atunci când a urcat

Un articol de: B1.ro - 25 Iun 2019, 17:19
ACCIDENT între o AMBULANȚĂ și un TROLEIBUZ! Pacienta din mașina salvării, mai rănită decât atunci când a urcat Eveniment

O ambulanța s-a ciocnit de un troleibuz, la Galați, astfel că femeia din mașina salvării, care era transportată la spital pentru dializă, a fost rănită, potrivit Libertatea.

RUGĂCIUNI PENTRU ADRIANA BAHMUȚEANU! A VRUT SĂ SE SINUCIDĂ! SILVIU PRIGOANĂ E ÎN STARE DE ȘOC! VEZI AICI CUM A GĂSIT-O…

Ambele autovehicule implicate în accident au intrat în intersecție pe culoarea verde a semaforului, a spus Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, scrie Agerpres. 

DOLIU ÎN TELEVIZIUNE! VEDETA S-A SINUCIS! I-AU GĂSIT CORPUL FĂRĂ VIAȚĂ! IMAGINI GREU DE PRIVIT

„Şoferul unui troleibuz, un bărbat în vârstă de 40 ani, care conducea dinspre strada Oltului către Inelul de Rocadă, a pătruns în intersecţie pe culoarea verde a semaforului. În acelaşi timp, o maşină care venea pe strada Frunzei, dinspre strada Brăilei, condusă de un bărbat de 47 ani, a pătruns în intersecţie tot pe culoarea verde a semaforului şi a intrat în coliziune cu troleibuzul”, a precizat Gabriela Costin. 

ANDREEA TONCIU, ÎN EXTAZ! TOȚI AU VĂZUT CUM A FĂCUT-O! (GALERIE FOTO)

Pacienta din ambulanță are 51 de ani și a fost rănită, iar polițiștii au constatat că cei doi șoferi nu consumaseră băuturi alcoolice. 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Galati