Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Accident pe Valea Oltului: Şapte răniți după ciocnirea unui autocar cu o cisternă

Accident pe Valea Oltului: Şapte răniți după ciocnirea unui autocar cu o cisternă

Un articol de: - 17 Iun 2011, 11:35
Foto: glasulmaramuresului.ro Eveniment

Şapte persoane au fost rănite vineri după ce autocarul în care se aflau s-a ciocnit de o cisternă pe DN 7, în localitatea Racovița de pe Valea Oltului.

Potrivit autorităților, accidentul s-ar fi produs din cauza șoferului autocarului, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autovehiculul din fața sa, lovind din spate o cisternă.

În urma impactului, șapte persoane care se aflau în autocar au fost rănite, acestea acuzând dureri și urmând să fie transportate la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea.

În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat pe unul dintre sensuri.

Citeşte mai multe despre:   raniti,   accident,   impact,   coliziune,   autocar,   cisterna