Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Activitatea a două abatoare de cai din Călărași, suspendată în urma unor controale

Activitatea a două abatoare de cai din Călărași, suspendată în urma unor controale

Un articol de: - 06 Dec 2014, 18:52
Activitatea a două abatoare de cai din Călărași, suspendată în urma unor controale Eveniment

Activitatea a două ferme de cai din Oltenița (Călărași) care aveau ca obiect de activitate și sacrificarea și valorificarea animalelor a fost suspendată de reprezentanții Poliției și ai Direcției Sanitar-Veterinare, după ce în urma unor controale au fost descoperite mai multe nereguli.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă de Poliţia Călăraşi, citat de Mediafax, echipele de control care au făcut verificări au descoperit, în cele două ferme, 111 cai cumpărați de la persoane fizice pe bază de borderouri, iar pentru 72 dintre aceștia nu existau documente de însoţire sanitar-veterinare.

Activitatea societăţilor comerciale care operează cele două ferme a fost suspendată, autorităţile aplicând și amenzi de 6.000 de lei.

De asemenea, verificările făcute în documentele financiar-contabile ale celor două societăţi au scos la iveală mai multe neconcordanţe, poliţiştii deschizând dosar penal pentru evaziune fiscală.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Călărași