26 Ian, 07:21
Actorul Mitică Popescu, internat după o fractură la umăr
Actorul Mitică Popescu a fost internat la spital, după ce a suferit o fractură la umăr. Conform unor surse medicale citate de Mediafax, acesta a fost internat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Actorul în vârstă de 75 de ani a suferit fractura la umăr dupa ce a căzut de pe o scenă.
În urma incidentului, spectacolul "Desculţ în parc" de la Teatrul de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, în care Mitică Popescu interpreta rolul Velasco, a fost amânat.
În perioada de recuperare a lui Mitică Popescu, rolul Velasco va fi interpretat de George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti.
În prezent, Mitică Popescu face parte din echipa de actori a Teatrului Mic din Bucureşti şi este gazda emisiunii de pe TVR 2 "D'ale lu' Mitică".
Citeşte mai multe despre:
internat