Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Adrian Severin se compară cu fostul şef al FMI: Susține că e victima unei încercări de discreditare

Adrian Severin se compară cu fostul şef al FMI: Susține că e victima unei încercări de discreditare

Un articol de: - 24 Mai 2011, 15:59
Foto: B1 TV Eveniment

Adrian Severin se compară cu Dominique Strauss-Kahn. Europarlamentarul român spune că este victima unei înscenări, din aceeaşi categorie cu cea pusă la cale fostului şef  FMI, pentru a-l discredita. Severin a fost audiat, luni, în comisia juridică a Parlamentului European.

Oficialul este acuzat că ar fi luat mită pentru introducerea unui amendament legislativ. Discuţiile pe acest caz vor continua şi marţi, după care se va întocmi un raport, ce va fi votat în plen. Eurodeputaţii vor decide dacă îi vor ridicat imunitatea lui Severin, după ce DNA a adresat o cerere în acest sens.

Procurorii anticorupţie s-au autosesizat după ce în The Sunday Times au apărut mai multe materiale în care Adrian Severin, alături de alţi trei colegi din Parlamentul European, au acceptat 100.000 de euro de la reporteri care se dădeau drept lobbyşti, pentru a prezenta amendamentele la directive ale Uniunii Europene, referitoare la sectorul bancar.

Adrian Severin se aseamănă cu Dominique Strauss-Kahn
Embed:


Citeşte mai multe despre:   adrian severin,   Dominique Strauss-Kahn
 
 
 
Loading...