Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Aeroportul Băneasa a ajuns să fie folosit de doar 12 călători pe zi (VIDEO)

Aeroportul Băneasa a ajuns să fie folosit de doar 12 călători pe zi (VIDEO)

Un articol de: -
Foto: infotravelromania.ro Eveniment

Aeroportul Băneasa a ajuns aproape o ruină. Dacă în urmă cu şase ani, aici se perindau şi două milioane de pasageri, acum sunt doar 12 călători pe zi, informează B1 TV. Asta după ce, în 2010, Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Anca Boagiu, a decis mutarea tuturor curselor low-cost de la Băneasa la Otopeni. Măsura a fost luată la presiunea VIP-urilor care aveau vile în zonă şi se plângeau de zgomotul făcut de avione.

În şase luni, Aeroportul Băneasa a fost folosit de doar 2.258 de pasageri, adică doar 12 călători pe zi, potrivit datelor Companiei Națio­nal e Aeroporturi București.

În ultima vreme, nu puține au fost presiunile dezvoltatorilor imobiliari de a închide Aeroportul Băneasa. Și asta pentru că nume grele de la noi, precum şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, şi-au făcut vile în imediata apropiere a pistei, scriu jurnaliştii de la România Liberă.

În decembrie 2010, Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Anca Boagiu, anunța mutarea tuturor curselor low-cost de la Băneasa la Otopeni. "Într-un stat şi o capitală europeană, cu o evoluţie normală, transformarea aeroportului Băneasa este absolut necesară. Este un pas foarte important şi un mesaj foarte bun pe care îl dă statul român", spunea la vremea respectivă Anca Boagiu.

Aeroportul Băneasa a ajuns să fie folosit de doar 12 călători pe zi

Predecesorul Ancăi Boagiu, Radu Berceanu, spune că decizia de a muta zborurile low-cost la Otopeni a fost una bună.

"Chestiunea respectivă a făcut-o subsemnatul. Am vrut s-o fac chiar prima oară când am fost ministru, dar ­s-au găsit niște șmecheri care să-i șoptească tot felul de chestii lui Tăriceanu și a retras proiectul de Hotărâre de Guvern", declarase atunci Berceanu.

Fostul Ministru consideră că Băneasa trebuie să rămână un aeroport de business: „Acolo trebuie să fie un aeroport unde aterizează Țiriac sau Niculae cu jetul și pleacă cu jeep-ul, unde vine aeronava prezidențială atunci când va exista", mai spunea Berceanu.

De o cu totul altă părere este fostul Ministru al Transporturilor, Ludovic Orban: "Eu nu am fost de acord în mandatul meu cu mutarea curselor low-cost la Otopeni. Acolo a fost interesul celor care au cumpărat terenuri în jurul aeroportului și-i deranjau restricțiile de înălțime a clădirilor. A fost o presiune uriașă și bănuiesc că nu numai asupra mea, ci și asupra celorlalți miniștri"

Mai grav este că aeroportul Băneasa va fi modernizat abia în 2027.

 

Citeşte mai multe despre:   avioane,   pasageri,   Anca Boagiu,   Radu Berceanu,   Ludovic Orban
 
 
 
Loading...