Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Alertă meteo: IARNA îşi intră oficial în drepturi! Care vor fi judeţele cele mai lovite de VISCOL şi ninsoare!

Alertă meteo: IARNA îşi intră oficial în drepturi! Care vor fi judeţele cele mai lovite de VISCOL şi ninsoare!

Un articol de: B1.ro - 28 Noi 2018, 07:17
Eveniment

Vremea deosebit de rece pune stăpânire pe jumătate de ţară. Meteorologii sunt în alertă şi au emis avertizări de ninsori şi viscol până vineri dimineaţă. 

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben valabilă până miercuri seară, potrivit căreia în regiunile sudice şi sud-estice ale ţării vor fi intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi depuneri de zăpadă şi gheaţă.

De miercuri seară până vineri dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara, iar în sud-est vântul va continua să aibă intensificări, spulberând zăpada.

ANM a emis de marţi o atenţionare cod galben valabilă miercuri, între orele 02.00 şi 20.00, când se vor semnala intensificări susţinute ale vântului, ninsori viscolite, depunerea unui strat de zăpadă şi depuneri de gheaţă.

"În intervalul menţionat, în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineaţa zilei de miercuri (28 noiembrie) şi cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheaţă", arată ANM.

De asemenea, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 40-50 de kilometri pe oră, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55-75 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.

Totodată, meteorologii au emis o informare valabilă de miercuri, de la ora 20.00, până vineri, la ora 10.00, care vizează intensificări ale vântului şi local zăpadă spulberată în sud-estul teritoriului, dar şi vreme deosebit de rece în toată ţara.

În intervalul menţionat, în sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 de kilometri pe  oră, temporar în jur de 60 km/h, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopţii de miercuri spre joi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de joi (29 noiembrie).

"Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în special în nordul, nord-estul şi centrul ţării", mai spun meteorologii, menţionând că vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii.

Citeşte mai multe despre:   meteo
 
 
 
Loading...