Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Alexandru Cumpănașu, în ultima zi de campanie: ”Am găsit-o pe Luiza. Avem filmări și poze, știm unde se află” / Poziția DIICOT

Alexandru Cumpănașu, în ultima zi de campanie: ”Am găsit-o pe Luiza. Avem filmări și poze, știm unde se află” / Poziția DIICOT

Un articol de: Redacția B1.ro - 08 Noi 2019, 20:53
Foto: Facebook/Luiza Mihaela Eveniment

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, susține că Luiza Melencu, una dintre fetele răpite la Caracal, ar fi în viață. Cumpănașu susține că a prezentat familiei Melencu o înregistrare făcută în Italia, la Genova, în care ar apărea Luiza.

”În acest moment, am luat confirmarea familiei Melencu pentru recunoașterea fetei lor. Am găsit-o pe Luiza. (...) Dacă am găsit-o pe Luiza, sigur este și Alexandra alături. Pot să vă spun că am stat în Italia două zile. Am găsit-o pe Luiza, avem și filmări și poze, știm unde se află. Din păcate avem nevoie de ajutorul tuturor cetățenilor și tuturor autorităților pentru că nu aveam confirmarea familiei Melencu. Acum avem confirmarea că fata din poze și din film este Luiza”, a spus Alexandru Cumpănașu, candidat la alegerile prezidențiale de duminică, într-un live pe pagina sa de Facebook. 

Pe de altă parte, mama Luizei Melencu a precizat că fata din imagini seamănă cu fiica sa, dar că nu poate spune cu certitudine dacă aceasta este, într-adevăr, Luiza. 

„Ne-a contactat domnul Cumpănașu și ne-a arătat un filmuleț. Nu știm cât este de adevărat. Este vopsită în negru. Nu se vede chiar clar. Se oprește cu două persoane, cu doi bărbați. Se oprec bărbații și o întreabă tariful. Asemănări are. Am ceva dificultăți de identificare la nas. N-aș putea cât să spun cât la sută”, a spus mama Luizei Melencu la România TV.

În acest context, o reacție a venit și din partea DIICOT. Purtătorul de cuvânt al instituției, Mihaela Porime a precizat, pentru agențiile de presă, că nu există niciun indiciu care să susțină afirmațiile lui Alexandru Cumpănașu. 

Luiza Melencu a dispărut în luna aprilie, din Caracal. Gheorghe Dincă a mărturisit că a ucis-o pe ea și pe Alexandra Măceșanu. Ancheta este în curs. 
 

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Cumpanasu,   Luiza Melencu
 
Loading...