Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Alexandru Rafila: ''În scenariul cel mai optimist, revenim la normalitate la finele lui septembrie''

Alexandru Rafila: ''În scenariul cel mai optimist, revenim la normalitate la finele lui septembrie''

Un articol de: Raluca Tindeche - 28 Feb 2021, 11:28
Alexandru Rafila: ''În scenariul cel mai optimist, revenim la normalitate la finele lui septembrie'' Foto: Facebook / Alexandru Rafila Eveniment

Alexandru Rafilla, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a precizat la Antena 3 că, România ar putea reveni la normalitate spre sfârșitul lui septembrie.

"Noi ne aflăm în competiţie între viteza cu care vaccinăm şi răspândirea bolii. Cu cât vaccinăm mai mult, cu atât scade intensitate transmiterii. Lucrul acesta se vede deja în ţările care au vaccinat mulţi cetăţeni, precum Israel. Opinia mea este că putem avea o vară ceva mai liniştită, şi nu mă refer neapărat la numărul de doze administrate în prezent.

Important este să putem administra până la 100.000 de doze pe zi.

Este o ţintă care trebuie atinsă pentru a spera că se poate realiza într-o perioadă rezonabilă imunizarea a 70% din populaţie. Ce se va întâmpla peste 2-3 luni depinde foarte mult de cum ne pregătim acum", a spus Alexandru Rafila la  Antena 3.

”Cred că scenariul cel mai optimist este spre sfârşitul lunii septembrie. Atunci am putea să revenim la normal. Lucrul acesta nu poate fi, evident, garantat de nimeni. N-avem cum să ştim dacă nu vor apărea tulpini modificate, emergente, care să producă îmbolnăviri la persoane care deja au fost vaccinate. Sigur că sper din tot sufletul ca acest scenariu să nu se întâmple, însă discutăm de un virus variabil din punct de vedere genetic”, a declarat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a adăugat că este o ţintă care trebuie atinsă pentru a spera că se poate realiza într-o perioadă rezonabilă imunizarea a 70% din populaţie.

”Ce se va întâmpla peste 2-3 luni depinde foarte mult de cum ne pregătim acum”, a subliniat el.

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Rafila