Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Alexandru Rafila: Suntem în cel de-al doilea val pandemic și în România. Noi am avut o evoluție particulară față de țările din Uniunea Europeană, în sensul că am avut multe cazuri şi în timpul verii

Alexandru Rafila: Suntem în cel de-al doilea val pandemic și în România. Noi am avut o evoluție particulară față de țările din Uniunea Europeană, în sensul că am avut multe cazuri şi în timpul verii

Un articol de: Beatris Ionita - 30 Sep 2020, 21:46
Alexandru Rafila: Suntem în cel de-al doilea val pandemic și în România. Noi am avut o evoluție particulară față de țările din Uniunea Europeană, în sensul că am avut multe cazuri şi în timpul verii Foto: Inquam Photos / George Călin Eveniment

Alexandru Rafila, resprezentatul României la OMS, a explicat miercuri, că în întreaga Europă a intrat al doilea val al pandemiei de COVID-19, chiar dacă în România nu se poate discuta de o distincție clară între cele două perioade de infectare. 

"Este valul doi în toată Uniunea Europeană, nu doar în România, odată cu reînceperea activităților după data de 1 septembrie și cu începerea școlilor. A existat în primăvara o creștere a numărului de cazuri cam în toate țările Uniunii Europene, care ulterior s-a diminuat foarte mult în cursul verii și practic transmiterea s-a redus. Noi am avut o evoluție particulară, în sensul că am avut multe cazuri şi în timpul verii, iar acum în toamnă asistăm la ceea ce în UE se numește valul al doilea, o creștere a numărului de cazuri ca urmare a reluării activității şi cu o probabilitate de păstrare a acestui trend până spre sfârșitul anului. România se găsește într-o situație similară. Mi-e greu să spun că dacă toate țările din UE sunt în al doilea val, noi suntem în primul val", a explicat medicul pentru Antena 3.

 

Infectările cu COVID-19 cresc ca urmare a transmiterii comunitare mai intense

 

"Numărul de cazuri creşte datorită transmiterii comunitare mai intense care apare în diverse zone din ţară, inclusiv în Capitală. Incluzându-i şi pe cei care vin temporar în Bucureşti, avem 20% din cazuri în Bucureşti. Este clar că ai o transmitere comunitară, adică te îmbolnăveşti prin contactul cu o persoană infectată pe care nu o cunoşti, nu poţi să asiguri trasabilitatea, nu poţi să testezi persoanele din jur, pentru că nu ştii cine te-a îmbolnăvit", a mai explicat Rafila, la Digi 24.

 

România este în valul doi al pandemiei de COVID-19

 

"Suntem în cel de-al doilea și în România, cu precizarea că nu am scăzut aşa mult în vară şi am crescut transmiterea. Europa se confruntă cu ceea ce numim al doilea val de infecție. Faptul că noi am fost pe pantă ascendentă și cu perioadă de acalmie nu înseamnă că nu ne situează într-o zonă diferită față de restul țărilor din Uniunea Europeană. Nu pot să extrag România din contextul european. Deci am intrat în al doilea val o dată cu țările europene, evident", a mai spus Rafila pentru observatornews.ro.

 BOMBĂ în showbiz! George Burcea și Viviana Sposub au anunțat că vor fi ...

Acum începem să vedem efectele deschiderii școlilor, în numărul de infectări cu COVID-19

 

"Și atenție că în multe dintre statele europene au început școlile cu data de 1 septembrie, s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri, tendința este generală și sunt țări la care numărul de cazuri noi raportate la populație depășește situația din România.

Noi acum ne găsim la 10-12 zile de la debutul anului școlar și în mod natural asistăm la o creștere a numărului de cazuri. Deciziile care ar trebui luate ar trebui luate când vedem o tendință clara și nu apreciem doar situația dintr-o anumită zi. E posibil să crească în continuare. Cifrele unei zile nu reflectă decât situația din ziua respectivă", a mai explicat specialistul. 

 

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Rafila,   COVID-19