Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Alin Câcă, unul dintre inculpații din dosarul furtului de arme de la Ciorogârla, cercetat în libertate

Alin Câcă, unul dintre inculpații din dosarul furtului de arme de la Ciorogârla, cercetat în libertate

Un articol de: - 07 Apr 2011, 10:01
Foto: B1 TV Eveniment

Unul din inculpați în dosarul furtului de arme de la unitatea militară de la Ciorogârla va fi cercetat în stare de libertate.

Bărbatul a fost eliberat sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara, sau să ia legătură cu martorii din acest caz. Alte trei persoane au fost eliberate din 14 reținute în acest dosar.

Alin Câcă este sportiv de performanță și se afla în arest de un an și patru luni. Acesta a fost acuzat de procurori că a cumpărat una dintre armele furate de la Ciorogârla, pentru care a plătit 2.500 de euro.

Mai mult, bărbatul ar fi încercat instigarea altor membrii ai rețelei la cumpărarea ilegală de armament din Spania.

În luna ianuarie 2009 peste 60 de arme de foc au fost furate dintr-o unitate militară aflată în comuna Ciorogârla. Peste 70.000 de polițiști au fost angrenați în misiuni și s-au organizat peste 20.000 de filtre de circulație, toate cu scopul de a găsi armele furate.

Cercetat în stare de libertate


 

Citeşte mai multe despre:   arme,   furt
 
 
 
Loading...