Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Alți șapte lideri Al-Qaeda, uciși în Siria în urma unui atac cu drone

Alți șapte lideri Al-Qaeda, uciși în Siria în urma unui atac cu drone

Un articol de: Andrei Ștefan - 27 Oct 2020, 11:09
Alți șapte lideri Al-Qaeda, uciși în Siria în urma unui atac cu drone Eveniment

Șapte lideri importanți ai grupării teroriste Al-Qaeda au fost uciși în urma unui atac cu drona al forțelor militare americane în Siria, soldat în total cu 17 victime.

 

7 lideri Al-Qaeda, uciși în Siria

 

Atacul cu drona a avut loc pe 22 octombrie la Idlib, în nord-vestul Siriei, ultimul mare bastion al rebelilor, controlat de gruparea Hayat Tahrir al-Sham, condusă de un fost lider Al-Qaeda, scrie Daily Mail.

Forțele americane nu au făcut deocamdată publice numele acestora. Jihadiștii se aflau la o cină, într-un cort amplasat în satul Jakara, sat de la granița cu Turcia.

Anunțul Comandamentului Central al SUA vine după ce trupele speciale afgane l-au ucis, săptămâna trecută, pe Abu Muhsin al-Masri, numărul doi Al-Qaeda, aflat pe lista FBI al celor mai căutați teroriști.

„Eliminarea acestor lideri Al-Qaeda va perturba abilitatea organizației teroriste de a plănui și organiza pe viitor atacuri împotriva cetățenilor SUA, a partenerilor noștri și a civililor nevinovați. Al-Qaeda profită de instabilitatea din nord-vestul Siriei pentru a-și menține o zonă sigură din care să coordoneze activități teroriste.

Împreună cu aliații și partenerii noștri vom continua să vizăm Al-Qaeda și alte organizații teroriste”, a precizat maiorul Beth Riordan, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Central.

 A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

Reţeaua Al-Qaeda, remarcabil de rezistentă, la peste 30 de ani de la înfiinţare

 

Reţeaua globală a organizaţiei teroriste Al-Qaeda continuă să fie "remarcabil de rezistentă" şi chiar mai periculoasă în unele zone decât gruparea Stat Islamic, afirmă observatorii ONU, într-un raport France Presse.

Documentul, trimis Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, dezvăluie că organizatia Al-Qaeda din Peninsula Arabică ar servi drept centru de comunicare pentru întreaga reţea. 

"Grupurile legate de Al-Qaeda rămân principalele ameninţări teroriste în unele regiuni, cum ar fi Somalia şi Yemen", se mai arată în acest raport. O situatie similara este în Africa de Vest sau Asia de Sud, unde grupările afiliate al-Qaida sunt foarte periculoase, întrucât luptătorii Statului Islamic nu au acum o poziţie dominantă.  

Organizaţia teroristă Al Qaeda a fost înfiinţată în 1988, de milionarul saudit Osama bin Laden, cu scopul de a susţine activităţile extremiste islamice în lume.

Citeşte mai multe despre:   al-qaida,   Siria