Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ambasada Marii Britanii: Sperăm că modificările din Justiție au rolul de a sprijini progresul în lupta anticorupție

Ambasada Marii Britanii: Sperăm că modificările din Justiție au rolul de a sprijini progresul în lupta anticorupție

Un articol de: - 01 Sep 2017, 14:06
Foto: fco.gov.uk Eveniment

Ambasada Marii Britanii la București și-a exprimat speranța că modificările ce vor fi aduse Legilor Justiției vor sprijini și dezvolta progresul înregistrat până acum în lupta împotriva corupției.

"Sperăm că orice modificări au rolul de a sprijini și dezvolta progresul important realizat de România în ultimii ani în lupta împotriva corupției și pentru consolidarea statului de drept, prin realizările unor instituții precum DNA”, a transmis ambasada, potrivit Agerpres.

Ambasada a precizat că e responsabilitatea României să decidă cu privire la legislația proprie, în conformitate cu Constituția și cu procedurile parlamentare. Totuși, ea își manifestă speranța că legiuitorii români vor viza promovarea independenței Justiției și vor ține cont de recomandările MCV.

"Sperăm că orice modificare adusă sistemului de Justiție are rolul de a promova independența și eficiența operațională ale instituțiilor judiciare și ale statului de drept, luând în considerare recomandările Mecanismului de Cooperare și Verificare al UE. Sperăm, de asemenea, că astfel de amendamente vor include o consultare largă cu toate părțile relevante", a mai comunicat Ambasada Marii Britanii la București, citată de Agerpres.

Citeşte mai multe despre:   DNA,   Justiție
 
 
 
Loading...