Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Amenzile majorate în timpul stării de urgență, neconstituționale: CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului referitoare la OUG prin care au fost impuse amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor de circulație

Amenzile majorate în timpul stării de urgență, neconstituționale: CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului referitoare la OUG prin care au fost impuse amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor de circulație

Un articol de: Traian Avarvarei - 06 Mai 2020, 16:55
Amenzile majorate în timpul stării de urgență, neconstituționale: CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului referitoare la OUG prin care au fost impuse amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor de circulație Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Curtea Constituțională a admis sesizarea făcută de Avocatul Poporului cu privire la ordonanța de urgență prin care Guvernul a impus amenzi de până la 20.000 de lei pentru persoanele care nu respectă prevederile ordonanțelor militare și restricțiile de circulație în perioada stării de urgență care a fost instituită în contextul pandemiei de coronavirus, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

Potrivit sesizării depuse de Avocatul Poporului, pe 16 aprilie, prevederile OUG 34/2020 încalcă principiul securităţii juridice, pentru că actul normativ nu are avizul Consiliului Economic şi Social. Asta în condiţiile ordonanța de urgență modifică şi completează Legea privind Statutul poliţistului, Legea referitoare la Statutul cadrelor militare, Legea privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi Legea poliţiştilor de penitenciare.

 

OUG declarată neconstituțională a intrat în vigoare pe 3 aprilie 

 

OUG 34/2020 a intrat în vigoare pe 3 aprilie, prin acest act normativ fiind majorate amenzile pentru persoanele fizice și juridice care nu respectă prevederile ordonanțelor militare adoptate în contextul stării de urgență.

Concret, pentru persoanele fizice, amenda minimă este de 2.000 de lei, iar cea maximă de 20.000 de lei, față de minumul de 100 de lei și maximul de 5.000 de lei de dinainte de adoptarea OUG.

În ceea ce privește persoanele juridice, valoarea minimă a amenzii a crescut de la 1.000 de lei la 10.000 de lei, în timp ce cea maximă a rămas la suma de 70.000 de lei stabilită inițial.

De asemenea, prin OUG 34/2020 au fost introduse și unele sancțiuni complementare. Este vorba despre confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie; interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activităţii; desfiinţarea unor lucrări și refacerea unor amenajări.

„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator”, se mai arată în textul aceleiași ordonanțe de urgență. 

 

În ultimele 24 de ore au fost aplicate amenzi de peste 6 milioane de lei persoanelor care nu au respectat restricțiile de circulație

 

Potrivit datelor transmise miercuri de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au depistat 3.592 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, în cazul acestora fiind aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.022.952 de lei.

 

Marcel Vela admite că în unele cazuri amenzile aplicate de polițiști au fost abuzive

 

În urmă cu câteva zile, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, recunoștea că au existat situații în care amezile aplicate de polițiști au fost abuzive, precizând că au fost luate măsuri în aceste cazuri. Totodată, șeful MAI i-a sfătuit pe cetățenii care consideră că au fost nedreptățiți când au primit aceste sancțiuni să se adreseze autorităților.

„Nu tolerez abuzurile. Chiar pe videoconferința organizată de către secretarul de stat care se ocupă de ordinea publică, cu toate armele din subordine și toți inspectorii județeni, li s-a atras atenția tuturor ca amenzile să fie într-o formă evaluată direct proporțional cu fapta pe care au înregistrat-o, au constatat-o, să fie folosite ca variante de sancțiune și avertismentele, nu direct amenzile. Așadar, am luat măsuri ca să nu se facă abuzuri. Că ele se fac este un lucru evident, pentru că sunt foarte mulți oameni, sunt foarte mulți tineri care au făcut doar șase luni Școala de Poliție și acum sunt în operativ în teren, că am avut nevoie de cadre, să acoperim toate misiunile. Este o muncă titanică la nivel național și cei care au făcut abuzuri sau au greșit vor fi evaluați și profesional și disciplinar”, a declarat Marcel Vela, pentru RFI.

 

Citeşte mai multe despre:   CCR,   Avocatul Poporului