Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Anchetă la un liceu din Drobeta Turnu Severin, în urma unor suspiciuni de fraudă la examenul de bacalaureat

Anchetă la un liceu din Drobeta Turnu Severin, în urma unor suspiciuni de fraudă la examenul de bacalaureat

Un articol de: - 31 Aug 2015, 15:40
Foto: reporterntv.ro Eveniment

Procurorii au declanșat o anchetă la Colegiul Pedagogic ”Ştefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin, după ce reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi au sesizat nereguli la proba de limba română la examenul de la bacalaureat, informează Mediafax.

Reprezentanții ISJ Mehedinți au depistat nereguli în cazul lucrărilor mai multor elevi care su susținut proba de limba și literatura română în sesiunea din toamnă la examenul de bacalaureat, vizând un posibil caz de fraudă.

Potrivit reclamației ISJ depusă la Parchetului Tribunalului Mehedinţi, două dintre lucrări nu aveau ștampilă, iar cinci lucrări nu aveau semnăturile asistenţilor din sala de clasă în care s-a susţinut proba. Alte trei lucrări aveau mai multe nereguli.

Directorul Colegiului Naţional Pedagogic ”Ştefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin, Alina Teiş, a declarat, luni, că 72 de elevi din mai multe licee din județ au susținut proba în acestă unitate de învăţământ.

Procurorii din Mehedinţi au în lucru alte două dosare care vizează posibile fraude la examenul de bacalaureat susţinut în sesiunea din vară la Colegiul Tehnic ”Dierna” din Orşova şi la Liceul ”Matei Basarab” din Strehaia.

Citeşte mai multe despre:   Drobeta Turnu Severin,   bacalaureat,   procurori,   frauda
 
 
 
Loading...