Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Angajatorii pot organiza campanie de vaccinare la propriul sediu. Ce norme trebuie respectate

Angajatorii pot organiza campanie de vaccinare la propriul sediu. Ce norme trebuie respectate

Un articol de: Raluca Tindeche - 19 Apr 2021, 20:14
Angajatorii pot organiza campanie de vaccinare la propriul sediu. Ce norme trebuie respectate foto simbol: Hepta.ro / foto: Hepta.ro / DPA Images / Allison Dinner Eveniment

Angajatorii pot organiza campania de vaccinare la propriul sediu, în parteneriat cu centrele de vaccinare oficiale ale Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu.

„Transmitem un apel membrilor noştri, întreprinzătorilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi mediului de afaceri în general, pentru a susţine campania de vaccinare, mai ales că a apărut instrucţiunea nr. 132 din 12 aprilie 2021 a Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-Cov-2, instrucţiune care dă posibilitatea angajatorilor, atât celor mari cât şi celor mici, să organizeze centre de vaccinare sau să realizeze vaccinarea în parteneriat cu centrele de vaccinare oficiale ale direcţiilor judeţene de sănătate.”, a transmis reprezentantul CNIPMMR, potrivit Agerpres.

 

Ce norme trebuie respectate 

 

„Această instrucţiune statutează faptul că angajatorii economici pot organiza campania de vaccinare la sediul propriu, ei trebuie să identifice un spaţiu de vaccinare, şi există un model de plan de astfel de spaţii de vaccinare. Spaţiul trebuie să fie în conformitate cu normele igienico-sanitare, să respecte circuite de funcţionare adecvate, să asigure frigidere care să păstreze dozele de vaccinare la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius", a mai spus Florin Jianu.

„Vaccinarea angajaţilor operatorilor economici în cadrul acestei campanii specifice se va realiza fără o programare prealabilă în platforma de vaccinări, va fi recunoscută şi persoanele vaccinate vor fi înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări şi li se va elibera adeverinţă de vaccinare.”, a transmis sursa citată.

„Operatorii economici care au angajat personal medico-sanitar propriu îşi organizează acţiunea de vaccinare în sediile proprii, iar personalul medico-sanitar şi administrativ propriu se va constitui în echipă mobilă, care vor fi arondate unor centre fixe.   

Noi considerăm că acest pas care merge în întâmpinarea operatorilor economici, atât de talie mijlocie şi mare, dar şi de talie mică, pentru a susţine vaccinarea, trebuie să fie susţinută şi din partea noastră, a Consiliului Naţional al IMM-urilor, de aceea mesajul nostru este de susţinere a campaniei de vaccinare, iar angajatorii mici, mijlocii şi mari care îşi permit să organizeze astfel de centre să facă uz de această instrucţiune.”

El a precizat că un astfel de centru de vaccinare va fi organizat în Târgul Vitan.  

"Chiar am primit de dimineaţă un telefon din partea preşedintelui nostru de la organizaţia Bucureşti, care deţine şi târgul Vitan şi care a spus că vrea să organizeze pentru IMM-uri un centru de vaccinare la Târgul Vitan, are spaţiile necesare, are infrastructura necesară. (...) Am fost sunat de secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii, domnul Baciu (Andrei Baciu n.r.), cu privire la susţinerea acestei campanii", a încheiat Florin Jianu.  Veste de ultimă oră despre Oana Sârbu! (FOTO)



 

 

Citeşte mai multe despre:   campania de vaccinare