Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment ANI caută averile din străinătate ale funcționarilor și demnitarilor: "Pentru prima oară după 1989, am confiscat bani pe cale administrativă"

ANI caută averile din străinătate ale funcționarilor și demnitarilor: "Pentru prima oară după 1989, am confiscat bani pe cale administrativă"

Un articol de: - 15 Oct 2015, 19:44
ANI caută averile din străinătate ale funcționarilor și demnitarilor: "Pentru prima oară după 1989, am confiscat bani pe cale administrativă" Foto: Agerpres Eveniment

Agenţia Naţională de Integritate verifică mai multe persoane aflate în funcții publice care dețin conturi bancare, bunuri mobile și imobile în alte state. Anunţul a fost făcut de şeful interimar al Agenţiei, care, chiar dacă nu a vrut să dea nume în acest caz, a precizat că un asemenea demnitar a fost deja prins in Israel.

“Pentru prima oară după 1989, am confiscat bani pe cale administrativă. Sau, iată, un parlamentar îşi poate pierde funcţia din motive de incompatibilitate ori poate fi condamnat la închisoare cu suspendare din cauza faptului că şi-a angajat rudele la cabinet. O premieră este şi identificarea, în cazul unei persoane, a conturilor bancare din afara teritoriului României, din Israel. Mai avem în lucru cazuri în care au fost identificate asemenea conturi, chiar şi de persoane publice, a spus Bogdan Stan, potrivit romanialibera.ro.

Şeful interimar al ANI nu a vrut însă să dea nume în acest caz și s-a limitat să spună doar că agenția verifică persoane publice care au conturi în străinătate.

“În prezent, ANI instrumentează dosare referitoare la persoane aflate în funcţii publice, în legătură cu care avem informaţii că deţin conturi bancare, bunuri mobile şi imobile pe teritoriul unor state străine. În unele cazuri, ANI a identificat deja conturile respective, în altele suntem în curs. Suntem optimişti vizavi de rezultat pentru că, iată, deja am reuşit să ducem la bun sfârşit un astfel de caz, cel din Israel”,a mai spus șeful interimar al ANI.

 

Citeşte mai multe despre:   ANI,   incompatibilitate