Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment ANI cere Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cerceteze cazul deputatei PDL Brânduşa Novac

ANI cere Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cerceteze cazul deputatei PDL Brânduşa Novac

Un articol de: - 16 Mai 2011, 10:17
ANI cere Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cerceteze cazul deputatei PDL Brânduşa Novac Foto: evz.ro Eveniment

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) să o cerceteze pe Brânduşa Novac, deputat PDL pentru conflict de interese.

Potrivit unui comunicat de presă, inspectorii de integritate au stabilit că Brânduşa Novac, director al "Circ&Variete Globus" Bucureşti a încălcat dispoziţiile art.70 şi art. 72 din Legea nr.161/2003 privind conflictul de interese în materi administrativă, existând indicii cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.

Începând cu 2008 şi până în prezent Brânduşa Cornelia Novac deţine funcţia de director al "Circ&Variete Globus" Bucureşti, exercită mandatul de deputat în Parlamentul României şi deţine şi funcţia de secretar al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaţilor.

Pe 3 martie Novac a fost înştiinţată de faptul că au fost indentificate elemente în sensul existenţei conflictului de interse.

Potrivit ANI, în perioada 05.12.2006 - 12.05.2009 Brânduşa Novac, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul S.C. SIDUS ARTIS S.R.L. a încheiat un număr de 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor specatcole de către Circul Globus Bucureşti.

Valoarea totală a celor 11 contracte este de 1.194.032 lei.

Mai mult, inspectorii de integritate susţin că deputatul PDL Novac poate fi acuzată de conflict de interese în materie administrativă, în urma semnării a două contracte de realizare şi regie pentru două specatcole, între ea, ca persoană fizică şi "Ciric&Variete Globus" Bucureşti, precum şi a unui contract de colaborare încheiat între circ şi S.C. Artis Sidur S.R.L.

Valoarea totală a celor trei contracte semnate în perioada 08.01.2007 – 12.05.2009 este de 443.440 lei.

"La data de 23 februarie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a constatat şi starea de incompatibilitate în care s-a aflat doamna Brânduşa Cornelia NOVAC, ca urmare a exercitării simultane a demnităţii publice de Deputat în cadrul Parlamentului României, precum și a funcției de conducere de Director/ manager în cadrul “Circ & Variete Globus București”. Raportul de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate a fost contestat de către doamna Brânduşa Cornelia NOVAC şi se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal", mai arată comunicatul de presă.

Citeşte mai multe despre:   deputat pdl,   ANI,   cercetare