Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cele 180 de oi salvate de pe nava scufundată în portul Midia au ajuns la un adăpost din Ilfov. ANSVSA: Animalele nu vor putea fi comercializate sau abatorizate

Cele 180 de oi salvate de pe nava scufundată în portul Midia au ajuns la un adăpost din Ilfov. ANSVSA: Animalele nu vor putea fi comercializate sau abatorizate

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Ian 2020, 19:10
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Cele 180 de oi salvate de pe nava scufundată în portul Midia au ajuns la un adăpost din localitatea ilfoveană Buriaş. Ele se află acum în grija asociaţiei "ARCA - Animal Rescue and CareARE".

Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor susține că inspectorii săi s-au asigurat înainte că animalelele vor ajunge într-un adăpost înregistrat sanitar veterinar, care dispune de toate condiţiile necesare.

„Aceste animalele vor beneficia de condiţii de bunăstare, vor fi îngrijite până la sfârşitul vieţii şi nu vor putea fi comercializate sau abatorizate", afirmă reprezentaţii Autorităţii.

Asociația este obligată să asigure asistenţa sanitară veterinară pentru oi şi să permită accesul medicilor veterinari oficiali de la DSVSA ori de câte ori este necesar.

„Transportul animalelor s-a realizat cu un mijloc de transport autorizat sanitar veterinar, iar încărcarea şi descărcarea animalelor au fost supravegheate de medici veterinari care s-au asigurat că operaţiunile se desfăşoară cu respectarea normelor de bunăstare şi protecţie a animalelor. Preluarea animalelor s-a efectuat în baza unui proces verbal de predare-primire, semnat de inspectori sanitari veterinari din cadrul DSVSA Ilfov, de persoana care a preluat cu titlu de custodie animalele şi medicul veterinar de liberă practică contractat să asigure asistenţa sanitară veterinară pentru animale”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Citeşte mai multe despre:   ANSVSA,   Ilfov,   Midia
 
Loading...