Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Aproape 44.000 de persoane au fost vaccinate, în ultimele 24 de ore, în România: Peste 487.000 de români au primit vaccinul de la începutul campaniei de imunizare

Aproape 44.000 de persoane au fost vaccinate, în ultimele 24 de ore, în România: Peste 487.000 de români au primit vaccinul de la începutul campaniei de imunizare

Un articol de: Elena Stanciu - 26 Ian 2021, 19:20
Aproape 44.000 de persoane au fost vaccinate, în ultimele 24 de ore, în România: Peste 487.000 de români au primit vaccinul de la începutul campaniei de imunizare Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA Eveniment

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV) anunță marți seară că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost administrate 43.747 de doze de vaccin anti-COVID-19, numărul total de doze administrate de la începutul campaniei naționale de imunizare și până acum ajungând astfel la 528.378.

 

Câți români au fost vaccinați anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore 

 

În ultimul interval de 24 de ore, 28.144 persoane vaccinate cu prima doză a serului anti-COVID-19, iar alte 15.603 persoane au primit rapelul.

De asemenea, în acest interval, au fost înregistrate 70 reacții comune și minore, din care: 10 reacții de tip local și 60 de reacții generale.

Campania națională de vaccinare a început, în România, pe 27 decembrie 2020, iar de atunci au fost administrate 528.378 de doze de vaccin unui număr de 487.711 persoane.

447.044 dintre acestea au primit o doză de ser, în timp ce 40.667 au fost vaccinate cu ambele doze.

În total, 1.283 de reacții comune și minore au fost consemnate în centrele de vaccinare de la debutul campaniei de imunizare. Este vorba despre 387 de reacții de tip local cu durere la locul injectării și 896 de reacții generale precumfebră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie și alergii de tip urticarie.

Alte trei reacții adverse sunt în curs de investigare în acest moment, mai transmit reprezentanții CNCAV.Angela Merkel s-a interesat de Simona Halep. Întrebarea surprinzătoare pe care a adresat-o cancelarul Germaniei în Parlamentul European

 

România a primit, marți, peste 95.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech

 

România a primit, marți, o nouă tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech. Este vorba despre 95.940 de doze, care au fost trimise către șase centre regionale de distribuție, astfel:

- Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti: 4.680 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 11.700 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 14.040 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 16.380 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 11.700 doze;

- Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 24.570 doze.

 

Câte centre de vaccinare sunt deschise, în acest moment, în țară 

 

”În total, la acest moment, avem 583 de centre active, dintre care pentru etapa I din unitățile medicale în care se continuă efectuarea rapelului pentru personalul din prima etapă sunt 269 de centre care practic continuă activitatea de vaccinare pentru asigurarea rapelului. Pentru etapa a II-a sunt 212 centre de vaccinare, cu 337 de fluxuri, ceea ce asigură o capacitate de peste 20.220 de locuri pentru vaccinare și acestea sunt adresate personalului cu risc de a dezvolta forme severe, persoanele peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice și respectiv parte din persoanele care deservesc activități esențiale. La aceste 212 centre se mai adaugă 60 de centre din rețeaua Ministerului Apărării Naționale, cărora le revin 1.000 de doze pe zi în toată țara, respectiv 42 de centre din rețeaua Ministerului Afacerilor Interne, cărora le revin de asemenea 1.000 de doze zilnic, ceea ce reprezintă un total de 5% pentru fiecare minister cu rețea proprie din numărul total de doze disponibile pentru o zi”, a precizat, marți, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță.

 

Citeşte mai multe despre:   vaccinare anti-COVID-19,   campanie de vaccinare