Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Mesajul comunității LGBT după referendum: Românii au respins URA prin #BOICOT. E timpul ca statul român să asigure drepturi și obligații egale pentru cuplurile de același sex

Mesajul comunității LGBT după referendum: Românii au respins URA prin #BOICOT. E timpul ca statul român să asigure drepturi și obligații egale pentru cuplurile de același sex

Un articol de: B1.ro - 07 Oct 2018, 21:31
Foto: Asociatia Accept / Facebook Eveniment

Asociaţia Accept salută, într-un mesaj postat pe Facebook, rezultatul referendumului privind familia tradiţională înregistrat duminică.

Reprezentanţii comunităţii LGBT afirmă că, prin eşecul referendumului, "românii au respins ura" şi consideră că prezența scăzută la referendum "demonstrează că, în realitate, românii sunt foarte îngrijorați pentru problemele familiilor lor". 

"Astăzi (duminică, n.r.) am arătat că nu putem fi păcăliți de o agendă politică care ne îndeamnă la ură și dezbinare, am arătat că cei mai mulți dintre noi credem că drepturile omului nu se votează la referendum", afirmă cei de la Accept

Redăm mai jos, integral, poziţia Asociaţiei Accept după încheierea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie.

"Românii au respins ura prin #boicot
Asociația ACCEPT salută rezultatul referendumului de astăzi. Împreună, prin #boicot, am arătat că noi, cetățenii, dorim o Românie a valorilor democratice, o țară în care respectul, egalitatea și bunul simț ghidează societatea. Astăzi am arătat că nu putem fi păcăliți de o agendă politică care ne îndeamnă la ură și dezbinare, am arătat că cei mai mulți dintre noi credem că drepturile omului nu se votează la referendum. Electoratul și-a afirmat, încă o dată, atașamentul față de parcursul european al țării noastre și față de valorile noastre comune, bazate pe demnitatea fiecărui om, indiferent de orientarea sa sexuală.

Prezența scăzută la referendumul pentru familia tradițională demonstrează că, în realitate, românii sunt foarte îngrijorați pentru problemele familiilor lor. Dar îi preocupă protecția reală a familiei, greu încercată de condițiile sociale și economice din țara noastră, și nu protecția ei prin modificarea inutilă a unui articol din Constituție. Românii nu pot fi păcăliți de ură, ci au nevoie de protecția substanțială a familiilor lor.

„Comunitatea persoanelor gay, lesbiene, bisexuale și transgender face parte din populația acestei țări, și are în rândul ei numeroase familii care, la acest moment, sunt total lipsite de recunoaștere legală și protecție juridică. Este timpul ca statul român, prin autoritățile competente, să asigure drepturi și obligații egale pentru cuplurile de același sex”, a declarat Florin Buhuceanu, președintele Asociației ACCEPT.

Dorim să mulțumim artiștilor, personalităților din viața publică și politică ce s-au alăturat campaniei #boicot. De asemenea, suntem mândri să facem parte dintr-o societate civilă de drepturile omului care a stat acasă unită în fața pericolului populismului. Organizații anti-corupție, pentru drepturile femeilor, pentru drepturile copiilor, și multe altele, au susținut în ultimii trei ani egalitatea comunității LGBTI și au fost vitale în efortul comun de a proteja democrația din România."

Citeşte mai multe despre:   Accept,   LGBT
 
Loading...