Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment De ce a lipsit Augustin Lazăr de la ședința CSM în care s-a aflat de protocoalele secrete încheiate de SRI

De ce a lipsit Augustin Lazăr de la ședința CSM în care s-a aflat de protocoalele secrete încheiate de SRI

Un articol de: - 05 Apr 2018, 13:32
De ce a lipsit Augustin Lazăr de la ședința CSM în care s-a aflat de protocoalele secrete încheiate de SRI Foto: mpublic.ro Eveniment

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a participat, în perioada 2-4 aprilie, la  Conferința Internațională privind Justiția cu tema “Independența puterii judiciare, între garantarea drepturilor justițiabililor și respectarea regulilor de funcționare a justiției”, eveniment care a avut loc la Marrakech, Maroc, potrivit unui comunicat al Parchetului General.

Sursa citată precizează că principalele teme abordate în cadrul conferinţei au fost: evoluţia independenţei justiţiei într-o lume în schimbare; aşteptările societăţii de la o justiţie independentă; eticizarea sistemului judiciar între abordarea legală şi abordarea deontologică; "guvernarea" administraţiei judiciare şi promovarea eficientizării; facilitarea accesului la lege şi justiţie şi dreptul de acces la informaţii.

În cadrul panelului cu tema "Independenţa procurorului", Augustin Lazăr a susţinut o alocuţiune intitulată "Independenţa procurorului şi statul de drept", în cuprinsul căreia a prezentat un scurt istoric al Ministerului Public din România, precum şi principalele aspecte care ţin de independenţa procurorului din ţara noastră, componentă statuată pentru prima dată în Legea de organizare judiciară din anul 1938, prin care procurorii Înaltei Curţi de Casaţie au devenit inamovibili în condiţii similare judecătorilor. Pe această tradiţie, Constituţia României din anul 2003, republicată, în Capitolul 6, Titlul al III - lea, reglementează statutul procurorilor, consacrând faptul că aceştia fac parte din autoritatea judecătorească, iar nu din cea executivă.

"Pornind de la aceste considerente, Augustin Lazăr a arătat că independenţa specifică autorităţii judecătoreşti - în care sunt incluşi şi magistraţii procurori - se apără cu profesionalism, demnitate, fermitate, utilizând instrumentele juridice puse la dispoziţie de lege", se arată în comunicat.

Totodată, Lazăr a avut o întâlnire de lucru cu M'Hammed Abdenabaoui, preşedinte al Ministerului Public şi procuror general al Marocului, în cadrul căreia s-a discutat despre independenţa justiţiei, au fost abordate aspecte privind cooperarea judiciară internaţională şi au fost analizate oportunităţile de dezvoltare a cooperării dintre procurorii din cele două ţări.

De asemenea, Augustin Lazăr a mai avut întrevederi de lucru cu Xeni Dimitriou, procurorul general al Greciei, Joana Marques Vidal, procurorul general al Portugaliei, Gianluca Esposito, secretarul executiv al GRECO, Victoria Palau, team leader Euromed Justice, Stephen L. Dreyfuss, fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Avocaţilor, Patrick Vandenbruwaene, preşedintele Colegiului procurorilor generali din Belgia, precum şi cu alte personalităţi marcante din mediul juridic internaţional.

În contextul conferinţei, Augustin Lazăr a participat, la invitaţia procurorului general al Marocului, la o cină de lucru la care au fost prezenţi procurori generali francofoni.
Conferinţa îşi propune crearea unei platforme de studiu al unui ansamblu de probleme juridice de actualitate, realizarea unei compilaţii de idei, a unui schimb de puncte de vedere, precum şi împărtăşirea expertizei profesionale a participanţilor, se mai arată în comunicat.

La eveniment au prezentat expuneri şi au încheiat acorduri de cooperare judiciară internaţională peste 20 de miniştri ai justiţiei şi procurori generali din Uniunea Europeană, America, Asia, Africa. Au mai luat cuvântul experţi UE, GRECO şi Euromed, preşedinţi ai unor înalte curţi de casaţie şi justiţie, profesori de la prestigioase universităţi de drept.

Din delegaţia Ministerului Public a mai făcut parte Nicoleta Ştefanov, procuror de la Serviciul de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe din cadrul PÎCCJ.Venise să facă curățenie în casa unei bătrâne oarbe. În dormitorul femeii avea să facă o descoperire înfiorătoare. Se afla acolo de 20 de ani

Procurorul general Augustin Lazăr nu a participat la şedinţa de miercuri a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în care vicepreşedintele instituţiei, Codruţ Olaru, a declarat că CSM, Inspecţia Judiciară (IJ) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au încheiat procoale de cooperare SRI (Detalii AICI).
 

Citeşte mai multe despre:   Augustin Lazar,   PICCJ,   CSM,   SRI,   ICCJ,   inspectia judiciara