Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Autoritățile din Capitală au decis: În 24 de școli din București cursurile se vor face doar online. 595 de unități de învățământ, încadrate în scenariul galben

Autoritățile din Capitală au decis: În 24 de școli din București cursurile se vor face doar online. 595 de unități de învățământ, încadrate în scenariul galben

Un articol de: Elena Stanciu - 11 Sep 2020, 00:57
Autoritățile din Capitală au decis: În 24 de școli din București cursurile se vor face doar online. 595 de unități de învățământ, încadrate în scenariul galben Foto: Pixabay Eveniment

Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București a decis, joi, ca 24 de școli din Capitală vor începe noul an școlar cu toți elevii participând la cursuri online. Cinci dintre aceste unități de învățământ se încadrează în scenariul roșu, în cazul acestora fiind înregistrate deja cel puțin trei cazuri de infectare cu noul coronavirus, în timp ce alte 19 școli rămân închise pentru că încă nu au fost terminate lucrările de reabilitare.

 

24 de școli din Capitală rămân închise: Elevii vor începe noul an școlar făcând doar cursuri online

 

Astfel, potrivit Hotărârii adoptate de Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București, se încadrează în scenariul roșu Școala gimnazială specială pentru deficiențe de vedere, Școala profesională specială nr.3, Școala gimnazială specială nr.3, Școala Gimnazială ”I. G. Duca” și Școala gimnazială nr. 156.

De asemenea, a fost aprobat scenariul galben pentru 595 de unităţi de învăţământ din Capitală. Lista completă poate fi consultată AICI

Iar 19 școli vor face ore exclusiv online din cauza unor probleme tehnice sau lucrări de reabilitare și reparații încă neterminate.  Aceste unități de învățământ vor desfăşura procesul de învăţământ online, ”potrivit Ghidului de aplicare a măsurilor din Ordinului comun nr. 5487/1494/31.08.2020 al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi ministrului Sănătăţii. Autorităţile locale de pe raza municipiului Bucureşti vor asigura resursele necesare desfăşurării procesului de învăţământ”, se arată într-un comunicat al Institușiei Prefectului București. Lista completă poate fi consultată AICI

 

Trei scenarii pentru începerea noului an școlar

 

Școlile din România își vor relua activitatea în baza a trei scenarii diferite. Criteriul epidemiologic în baza căruia școlile vor stabili scenariul de urmat este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.  Potrivit ratelor de incidență din 7 septembrie, 43 de localități din România se încadrează în scenariul roșu, 410 în cel galben și 2.728 în cel verde. Spre exemplu, Bucureștiul are o rată de incidență de 1,12 la 1.000 de locuitori.Ce tragedie! Nouă persoane AU MURIT după ce au MÂNCAT acest PREPARAT! NU există antidot pentru asta

Astfel, scenariul roșu se va aplica în localitățile unde rata de incidență este mai mare de 3. În cazul localităților unde rata de incidență este cuprinsă între 1-3, se aplică scenariul galben, iar scenariul verde se aplică localităților cu o rată de incidență mai mică de 1.

Scenariul verde presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul galben înseamnă participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasaele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Iar scenariul roșu se referă la participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități sau lecții online.

Citeşte mai multe despre:   Bucuresti