Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Astăzi are loc dezbaterea dintre Klaus Iohannis şi mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile. Când va începe şi cum se va desfăşura ea

Astăzi are loc dezbaterea dintre Klaus Iohannis şi mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile. Când va începe şi cum se va desfăşura ea

Un articol de: Redacția B1.ro - 19 Noi 2019, 08:52
Sursă foto: Facebook / Klaus Iohannis Eveniment

Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, începând cu ora 19:00, la dezbaterea anunţată în urmă cu o săptămână şi la care sunt invitaţi jurnalişti, analişti, politologi şi comentatori politici.

Dezbaterea va dura între două şi trei ore, va fi transmisă pe mai multe posturi de televiziune şi nu are teme prestabilite.

Potrivit europarlamentarului PNL, Rareş Bogdan: "Întrebări vor pune între 6, 7, 8, 9 jurnalişti, analişti, formatori de opinie, politologi, care vor fi de la diverse instituţii media, din diverse zone, deci nu vor fi doar oameni care au activat în zona dreptei politice sau a susţinerii societăţii civile din zona dreptei, luptători împotriva OUG 13, împotriva PSD şi aşa mai departe, deci vor fi şi din zona celor care au susţinut guvernele PSD sau instituţii media care de-a lungul timpului au fost extrem de critice cu preşedintele României".

Locul de desfăşurare este Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, participanţii având posibilitatea de a pune câte două întrebări. Însă pe lângă cei care vor putea pune întrebări, la dezbatere vor putea asista şi studenţi sau jurnalişti fără drept de intervenţie.

"Restul de 202-203 persoane, cât ne permite sala, vor fi studenţi. (...) Este o sală mică, din păcate, are doar 215 locuri pe scaune şi două loje, două balcoane mari, care vor fi ocupate de presă acreditată, presă străină şi presă din România", a declarat Rareş Bogdan, citat de News.ro.

Conform declaraţiilor lui Rareş Bogdan, alături de preşedinte se vor mai afla patru consilieri şi opt oameni din staff-ul electoral.

"Plus, ne aşteptăm ca de data asta, totuşi, televiziunea naţională să se comporte ca atare şi să preia această dezbatere. Plus foarte multe site-uri de ştiri, conturi de Facebook. Dezbaterea pe care eu am moderat-o în urmă cu cinci ani la Realitatea TV a avut per total o audienţă de 5,5 milioane de telespectatori. Acum ne aşteptăm ca audienţa cu tot cu Facebook să fie undeva la peste şapte milioane de cetăţeni. 

Fiecare jurnalist, analist, politolog va putea să pună întrebări, probabil între două şi patru întrebări, încă nu ştim exact, pentru că dacă vor fi nouă, trei întrebări de un invitat, plus răspunsurile aferente, care să fie cât mai complete şi complexe şi să dea satisfacţie celui care a pus întrebarea, ne poate duce în două ore, două ore şi jumătate. 

E greu de crezut că va fi o perioadă mai lungă de atât, pentru că e greu şi pentru cel care trebuie să răspundă la întrebări şi pentru cei care ne urmăresc (...). Nu vom prestabili teme", a precizat el.

Datele, pe scurt, ale evenimentului:

  • Participanţi: preşedintele Klaus Iohannis +  jurnalişti, analişti, politologi şi comentatori politici
  • Ora de început: 19:00
  • Durata: 2-3 ore
  • Locul desfăşurării: Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”
  • Teme prestabilite: nu există
Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   alegeri prezidentiale
 
Loading...