Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Răzvan Cuc, al treilea ministru PSD care promite metroul din Drumul Taberei: La sfârşitul anului vom avea primul tren pe acea magistrală (FOTO)

Răzvan Cuc, al treilea ministru PSD care promite metroul din Drumul Taberei: La sfârşitul anului vom avea primul tren pe acea magistrală (FOTO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 24 Aug 2019, 20:09
Sursă foto: Facebook / Răzvan Cuc Eveniment

Metroului din Drumul Taberei va fi inaugurat, aşa cum s-a promis, în luna decembrie, relatează Stiripesurse.ro, care citează declaraţiile ministrului Transporturilor din cadrul unei emisiuni televizate la Antena 3.

”Lucrările la sistemul de automatizare au început. Au fost mai multe puncte fierbinţi de rezolvat în perioada primăverii", a precizat ministrul Transporturilor.

În continuare, el s-a lăudat că a reuşit să aplaneze un conflict izbuncit intre firmele care iau parte la construirea Magistralei 5.

"Am reuşit să discut cu firmele care se certau între ele, s-a pronunţat şi instanţa rapid, s-a semnat contractul de automatizare, la sfârşitul anului vom avea primul tren pe acea magistrală. Îmi ţin promisiunea, aşa cum şi mie mi-a promis constructorul”, a mai spus Răzvan Cuc.

Ce a uitat ministrul Transporturilor să precizeze, însă, este faptul că metroul din Drumul Taberei este o promisiunea veche de aproximativ 7 ani, încă din timpul mandatului de premier al lui Victor Ponta. Ulterior, a fost promis şi de Ramona Nicole Mănescu, care acum ocupă funcţia de ministrul de Externe din partea PSD, şi care dăduse anul 2016 ca termen limită pentru încheierea lucrărilor. 

Foto: Staţia "Râul Doamnei" (sursa foto: Facebook / Metrorex)

Foto: Staţia "Râul Doamnei" (sursa foto: Facebook / Metrorex)

 

Foto: Staţia "Parc Drumul Taberei" (sursa foto: Facebook / Metrorex)

Citeşte mai multe despre:   Răzvan Cuc
 
 
 
Loading...