Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un grup de cercetători de la Harvard și-a propus să facă îmbătrânirea reversibilă în mai puțin de 20 de ani. Cum ar face acest lucru

Un grup de cercetători de la Harvard și-a propus să facă îmbătrânirea reversibilă în mai puțin de 20 de ani. Cum ar face acest lucru

Un articol de: Redacția B1.ro - 12 Dec 2019, 15:19
Sursă foto: Pixabay Eveniment

Un grup de cercetători din cadrul Universităţii Harvard susţine că, în mai puţin de 20 de ani, procesul de îmbătrânire la oameni va deveni reversibil, iar la câini acest lucru va putea fi posibil în doar câţiva ani, transmite CBS News.

„Îmbătrânirea reversibilă este un fapt care a fost dovedit în opt moduri diferite la animale la care poţi (...) obţine răspunsuri timpi de răspuns mai rapizi”, a declarat George Church, profesorul implicat în cercetare.

Până acum, îmbătrânirea a fost inversată doar la șoareci, însă cercetătorii intenţionează acum să obţină acelaşi efect şi la câinii din rasa cocker spaniel.

Mai exact, cercetătorii au reuşit să întoarcă procesul de îmbătrânire prin adăugarea unor copii făcute după genele existente.

"Asta (procesul în sine - n.r.) implică adăugarea de gene. Deci nu e chiar vorba de editarea genelor. Funcţiile genelor scad aşa că noi o reinvigoram adăugând copii ale genelor (care îmbătrânesc - n.r.)", a spus George Church.

"Produsul veterinar (introducerea lui pe piaţă - n.r.) se află la cam doi ani distanţă, după care mai urmează alţi zece ani pentru a termina testele umane".

În paralel cu "vindecarea" îmbătrânirii, cercetătorii de la Harvard şi-au propus şi vindecarea mai multor boli genetice, precum şi creşterea nivelului de imunitate al oamenilor. 

Până acum, ei au reuşit să îmbunătăţească, la şoareci, funcţiile ficatului, ale inimii şi nivelul glicemic. Testele, din acest punct de vedere, au început şi la câini.

Nu în ultimul rând, cercetătorii au vehiculat ideea "reînvierii" unor specii de animale dispărute - o mai veche ambiţie a geneticienilor.

 
Loading...