Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Bacalaureat 2020, toamna. Când încep probele

Bacalaureat 2020, toamna. Când încep probele

Un articol de: Traian Avarvarei - 07 Aug 2020, 11:28
Bacalaureat 2020, toamna. Când încep probele Eveniment

Pentru cei care nu au avut succes cu bacalaureatul în vară, există o a doua șansă, de toamnă. Cea de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2020 se va desfăşura în perioada 24 august - 5 septembrie, potrivit calendarului aprobat printr-un ordin de ministru transmis spre publicare în Monitorul Oficial.


 

Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă


 

 

 

Anul acesta vor fi organizate trei sesiuni de Bacalaureat. S-a renunțat la sesiunea specială pentru olimpici, dar s-a adăugat una specială, pentru elevii afectați de coronavirus sau cu temperatură la primele examene.

De asemenea, au fost organizate examene în aproape orice liceu: anul acesta, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare.


 


 UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

Calendarul Bcalaureatului de toamnă 2020


 


 

  • 24 august - proba la Limba şi literatura română - E.a);

  • 25 august - proba obligatorie a profilului - E.c);-

  • 26 august - proba la alegere a profilului şi specializării - E.d);-

  • 27 august - Limba şi literatura maternă - proba E.b).


 

Amintim că probele orale de la bacalaureat vor fi echivalate cu mediile din liceu sau cu certificate obținute la respectivele discipline, în urma unor examene specifice.

"Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se pot realiza în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă, la probele de profil din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice", afirmă MEC, într-un comunicat remis presei.


Primele rezultate la probele scrise vor fi afişate pe 2 septembrie (până la ora 12,00). Contestaţiile se pot depune în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 – 20,00.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6.

 

 

 

Regulile examenelor la Bacalaureat 2020 din această toamnă, în contextul Covid-19


 

 

 

MEC reaminteşte că, în acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire şi protecţie:

- la intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depăşească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată de desfăşurare a activităţii;

-vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc);

-se realizează curăţenia şi dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanţa uşii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide;

-în toate spaţiile în care se vor desfăşura activităţi cu elevii vor fi afişate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare şi de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2;

-intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă şi spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învăţământ, semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat;

- existenţa, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;

-în sălile de clasă activităţile/examenele se vor desfăşura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanţă între elevi/candidaţi, pe rânduri şi între rânduri, de 2 m unul faţă de celălalt;

-pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite şi, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoaşterea şi intrarea/localizarea, fără a parcurge toată suprafaţa sălii; personalul didactic/asistenţii care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.

-Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.


 

Citeşte mai multe despre:   Bacalaureat 2020,   BAC 2020 - Sesiunea specială,   COVID-19