Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Baia Mare: Coliziune între două autoturisme. Bilanțul victimelor (FOTO)

Baia Mare: Coliziune între două autoturisme. Bilanțul victimelor (FOTO)

Un articol de: - 01 Apr 2018, 14:48
Foto: emaramures.ro Eveniment

Un grav accident rutier s-a produs duminică, în Baia Mare, în urma căruia două persoane au murit lu alte patru au fost rănite. 

Două mașini au intrat în coliziune, după ce unul dintre șoferi a pierdut controlul volanului. Într-unul dintre autoturisme se aflau patru adulţi şi doi copii, iar în celălalt, patru adulți. 

”Pe strada Barajului din Baia Mare a avut loc un accident rutier soldat cu două persoane decedate şi patru rănite, dintre care trei grav. Din primele informaţii rezultă că accidentul a avut loc într-o curbă la stânga, în condiţii de carosabil umed, iar conducătorul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, potrivit Mediafax. 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Baia Mare