Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Bamboo Mamaia, demolat de autorități: Proprietarii nu aveau autorizație de construcție

Bamboo Mamaia, demolat de autorități: Proprietarii nu aveau autorizație de construcție

Un articol de: - 17 Mai 2011, 17:52
Eveniment

În cursul dimineții de marți, Clubul Bamboo din Mamaia a fst demolat pentru că fusese ridicat fără a avea autorizație de construcție. Acțiunea a făcut parte dintr-o inițiativă a Direcției Lucrări Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Patronii clubului, doi cetățeni de origine italiană și creatorul de modă Cătălin Botezatu, nu au dorit să asiste la demolare.

Bamboo Mamaia rasă de pe fața pământului cu buldozerele!

Directorul Inspectoratului Teritorial în Construcții Constanța, Gigi Chiru, a declarat că proprietarii clubului au fost prezenți la operațiune  și că demolarea clubului a decurs fără incidente.

"Ei nu au încotro şi trebuie să demoleze pentru că sunt în ilegalitate. Eu, în nume personal, pentru binele staţiunii Mamaia, aş fi preferat ca un astfel de club să fi funcţionat legal şi să aibă toate autorizaţiile necesare. Însă legea trebuie respectată şi de un astfel de brand, la fel ca toată lumea", a declarat Gigi Chiru.

Clubul Bamboo mamaia a mai fost demolat și în 2010, de către proprietari, însă contrucția a fost ridicată din nou în această primăvară.

Citeşte mai multe despre:   mamaia,   Constanta
 
 
 
Loading...