Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Banii alocați pentru imigranții din România, motiv de scandal pe Facebook

Banii alocați pentru imigranții din România, motiv de scandal pe Facebook

Un articol de: - 17 Oct 2015, 09:29
Foto: Facebook Bogdan Diaconu Eveniment

După ce Guvernul a aprobat proiectul de lege care privește ca solicitanții de azil să primească 1.117 lei în sezonul cand și 1.185 în sezonul rece, dar și 500 de lei pentru cazurile speciale în care aceștia vor dori să închirieze o locuință, pe rețeaua de socializare Facebook foarte mulți români s-au revoltat împotriva acestei decizii. Aceștia nu sunt de acord cu sumele destul de mari pe care imigranții vor urma să le primească, transmite stiripesurse.ro.

Deputatul Bogdan Diaconu, președinte al Partidului România Unită, i-a întrebat pe români dacă sunt „de acord ca statul român să le dea 1200 de lei pe lună imigranților, așa cum a stabilit Guvernul Ponta de curând?”.

În câteva momente, românii naționaliști s-au unit în mediul online, începând o adevărată revoltă. Aceștia și-au manifestat indignarea despre suma mare alocată imigranților.

”Cu 1200 lei toți românii din DISPORA ar veni azi acasă, să aibă un serviciu și să primescă 1.200 lei , nu ajutor”, a declarat un utilizator la postarea respectivă.

”Românii trebuie să muncească 8 ore pe zi în fiecare lună pentru 800 de lei, iar refugiaților li se dă 1.200 de lei pe lună fără să facă nimic”, a fost reacția altei persoane pe facebook.

Aceasta este postarea integrală a liderului PRU de pe Facebook:

„Sunteți de acord ca statul român să le dea 1.200 de lei pe lună imigranților, așa cum a stabilit Guvernul Ponta de curând?

Președintele inexistent Iohannis este astăzi la Bruxelles ca să ”rezolve” criza imigranților. Iată cum o rezolvă, conform propriei sale declarații: "România este solidară cu ţările Uniunii Europene. Abordările se bazează pe solidaritate şi pe responsabilitate. Vom fi în concordanţă cu statele membre şi vom contribui la soluţie".

Citeşte mai multe despre:   Bogdan Diaconu,   PRU,   imigranti,   lege,   guvernul ponta,   statul roman,   Facebook
 
Loading...