Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment TRAGEDIE în Arad! Un bărbat a fost înjunghiat în plină stradă. Atacatorul, DE NEGĂSIT

TRAGEDIE în Arad! Un bărbat a fost înjunghiat în plină stradă. Atacatorul, DE NEGĂSIT

Un articol de: B1.ro - 19 Noi 2018, 10:59
TRAGEDIE în Arad! Un bărbat a fost înjunghiat în plină stradă. Atacatorul, DE NEGĂSIT Eveniment

Un bărbat din Arad, în vârstă de 32 de ani, a fost înjunghiat, duminică seară, într-un pasaj de trecere pe sub calea ferată.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, fiind conștient în momentul în care a fost preluat de ambulanță.

Acesta are trei plăgi înjunghiate, în torace, la nivelul coapselor și a una la braț, singura care necesită intervenție chirurgicală fiind cea din torace.

Autoritățile sosite la fața locului nu au reușit să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat. Mai mult, agresorul a fugit de la fața locului până să ajungă oamenii legii.

„Colegii de la Poliția Municipiului, Secția 2 Micălaca și Serviciul de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru depistarea și identificarea autorului, precum și pentru stabilirea stării de fapt”, declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, scrie observator.tv.

Autoritățile cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Arad