Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment TRAGEDIE în Constanța! Un bărbat s-a stins din viață după ce s-a electrocutat

TRAGEDIE în Constanța! Un bărbat s-a stins din viață după ce s-a electrocutat

Un articol de: B1.ro - 29 Oct 2018, 13:30
Eveniment

Un bărbat din Constanța, în vârstă de 44 de ani, s-a stins din viață după ce s-a electrocutat la locul de muncă.

Cadrele medicale de la serviciul de Ambulanță Constanța au fost solicitate, la fața locului deplasându-se un echipaj Saj B2 și elicopterul.

”La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au fost sesizați asupra producerii unui accident de muncă în localitatea Chirnogeni, soldat cu decesul unui bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Constanța. Din primele cercetări a fost stabilit faptul că respectivul bărbat efectua lucrări la un pod, ulterior fiind electrocutat. Reprezentanții ITM Constanța vor efectua cercetări specifice in astfel de cazuri. După finalizarea anchetei, polițiștii constănțeni vor încadra fapta din punct de vedere juridic și vor lua măsurile legale ce se impun”, potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, citat de ordinea.ro.

 

Citeşte mai multe despre:   Constanta
 
 
 
Loading...