Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Bebeluş, ucis de infecţiile din spitale: Ministerul Sănătăţii s-a sesizat abia la 3 luni de la deces şi a trimis control la Spitalul Sf. Pantelimon (VIDEO)

Bebeluş, ucis de infecţiile din spitale: Ministerul Sănătăţii s-a sesizat abia la 3 luni de la deces şi a trimis control la Spitalul Sf. Pantelimon (VIDEO)

Un articol de: - 10 Ian 2018, 08:27
Eveniment

Încă o moarte suspectă într-un spital din România! Un bebeluş a murit la spitalul Sfântul Pantelimon la doar o lună de la naştere. Cauza este cea binecunoscută: infecţiile din spitalele româneşti. Problema gravă este însă tratată cel puţin superficial de mai marii din sănătate. Ministrul a dispus un control la Spitalul Sfantul Pantelimon abia la două luni de la moartea copilului.

Bebeluşul, pe nume Tudor Andrei Radu, s-a născut pe 1 septembrie 2017 şi decedat pe 7 octombrie, dar ministerul nu a făcut nimic până pe 28 decembrie când a Florian Bodog a dispus trimiterea unui control la spital după mult timp de când părinţii protestau privind felul în care copilul lor a fost îngrijit. Mama acestuie depuse plângere încă din 13 noiembrie.

”Nu vă pot explica eu de ce plângerea mamei e datată 13 noiembrie și cererea MS a venit către noi pe 28 decembrie, dar, sincer și ca om cu experiență în domeniu, vă pot spune că nu e nicio rea-credință, ci o lipsă de personal în minister”, spune şefa DSP, Gabriela Angheloiu.

Naşterea micuţului a fost una normală, fiind un copil de 3,7 kilograme care nu a prezentat nicio problemă în primele 26 de ore de viaţă, dar după au început să apară primele simptome: febra. 

”S-a suspectat o infecție matermofetală”, apare într-un raport al medicilor de la Sfântul Pantelimon pentru DSP Bucureşti, raport oficial, dar încă nedefinitivat, scrie tolo.ro.

Astfel se introduce ideea că mama a adus infecţiile fătului, fiindu-i depistată Klebsiella, şi astfel fătul s-a născut cu pneumonie.

”Chiar dacă ar fi așa, deși ne îndoim, de ce din iunie și până în septembrie doamna doctor ginecolog nu i-a mai făcut soției nicio analiză?”, spune tatăl copilului privind concluziile medicilor.

Conform sursei citate, în hemocultura copilului s-a descoperit şi infecţia cu candida.

De două ori s-a părut că starea sa de sănătate se redresează, este scos de la intubare, dar nu rezistă. După o lună avea să şi moară.

”Infecțiile au fost cel puțin două. Întâi pneumonie și, apoi, suprainfectare cu candida. Dar cum la secția de terapie intensivă la Sf. Pantelimon nu a fost declarată de multă vreme nicio infecție nosocomială, la fel s-a procedat și acum”, spune un medic care cunoaște cazul.

Medicii din spital, sub protecţia anonimatului, spun, pentru tolo.ro, că într-un spital plin de lipsuri, efortul lor e surpat de infecţii tot mai dese. Versiunea oficială a spitalului spune alta. Băiatul ar fi murit de ”pneumonie congenitală”, adică o suferință înnăscută.

„Sf. Pantelimon” este același spital unde, la finalul lui 2017, medicii au sunat la 112 că nu mai pot primi bolnavi noi din cauza lipsei de medicamente.

Atunci, spitalul a primit de urgență 2,4 milioane de lei de la Primăria Sectorului 2.

Bebeluş, ucis de infecţiile din spitale: Ministerul Sănătăţii s-a sesizat abia la 3 luni de la deces şi a trimis control la Spitalul Sf. Pantelimon

Citeşte mai multe despre:   spital,   ucis