Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Bercea Mondialu', CONDAMNAT la ani grei de închisoare în dosarul tentativei de OMOR împotriva unui POLITICIAN

Bercea Mondialu', CONDAMNAT la ani grei de închisoare în dosarul tentativei de OMOR împotriva unui POLITICIAN

Un articol de: B1.ro - 22 Oct 2019, 14:30
Eveniment

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialul, a fost condamnat la 13 ani şi 272 de zile în dosarul privind tentativa de omor săvârşită în anul 2009 împotriva unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, potrivit Agerpres.

INCENDIAR! CRISTIAN POMOHACI, PRINS ÎN FAPT CU PARTENERUL! FANII ȘI-AU FĂCUT CRUCE! LA ASTA NU SE AȘTEPTA NIMENI (GALERIE FOTO)

Decizia Tribunalului Olt nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

În aceaşi cauză a fost condamnat la 9 ani și 6 luni de închisoare cu executare şi fiul lui Sandu Anghel, Laurenţiu Anghel.

CUTREMUR MONDEN! CRISTI BORCEA, PRINS ÎN FAPT DE COLEGII DE CELULĂ! VALENTINA PELINEL, ÎN STARE DE ȘOC

Atât Sandu Anghel cât şi fiul lui trebuie să-i plătească lui Valeriu Matei, parte vătămată în dosar, câte 40.000 de euro, cu titlu de daune morale. Ei trebuie să mai plătească şi 3.000 lei, respectiv 4.000 lei, cheltuieli judiciare din fazele de urmărire penală şi de judecată. 

 
Loading...