Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Decizie MAJORĂ în dosarul retrocedării Bibliotecii Batthyaneum. Ce se va întâmpla cu celebrul manuscris medieval Codex Aurex

Decizie MAJORĂ în dosarul retrocedării Bibliotecii Batthyaneum. Ce se va întâmpla cu celebrul manuscris medieval Codex Aurex

Un articol de: B1.ro - 04 Iul 2018, 17:13
Decizie MAJORĂ în dosarul retrocedării Bibliotecii Batthyaneum. Ce se va întâmpla cu celebrul manuscris medieval Codex Aurex Eveniment

Decizie majoră a justiţiei în dosarul retrocedării Bibliotecii Batthyaneum.
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a hotărât, miercuri, să respingă solicitarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia de anulare a deciziei prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea acesteia de retrocedare a imobilului Bibliotecii Batthyaneum, precum şi a bunurilor mobile, printre care şi Codex Aureus.

În urma judecării pe fond a dosarului, instanţa a decis respingerea acţiunii formulate de  Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România. 
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, anunţă Agerpres.

(Foto: Wikipedia)

Donate Provinciei Transilvania de episcopul Batthyany Ignac, în 1798, împreună cu clădirea şi terenul aferente, Biblioteca şi Institutul astronomic Batthyaneum au fost gândite de donator ca structuri cu un caracter public. După Marea Unire din 1918, Institutul astronomic şi Biblioteca au rămas, până la naţionalizarea din 1949, în administrarea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. 
Din 1961, Batthyaneum a devenit filială a Bibliotecii Centrale de Stat, actuala Bibliotecă Naţională a României.

Biblioteca Batthyaneum, care funcţionează din 1794 în fosta biserică trinitariană din Alba Iulia, deţine cea mai valoroasă colecţie de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României, respectiv peste 80%. Aici se află şi cel mai vechi manuscris de acest gen, Codex Aureus, realizat între 805 şi 810, cunoscut şi sub numele de Evangheliarul de la Lorch. Prima jumătate a Codex-ului a ajuns la Alba Iulia în 1786, iar cea de-a doua se află la Biblioteca Vaticanului. Coperţile originale se găsesc la muzee din Londra şi Roma.

(Foto: bibnat.ro)

După 9 ani de căsnicie, au găsit un cadou nedesfăcut. Este IREAL ce au descoperit. Totul s-a schimbat din acel moment

Citeşte mai multe despre:   Biblioteca Batthyaneum,   Stiri Alba Iulia,   Codex Aurex