Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Bugetul pentru medicamente, în stare cronică: Accesul pacienților din România la sistemul sanitar este extrem de dificil

Bugetul pentru medicamente, în stare cronică: Accesul pacienților din România la sistemul sanitar este extrem de dificil

Un articol de: - 15 Oct 2015, 15:29
Bugetul pentru medicamente, în stare cronică: Accesul pacienților din România la sistemul sanitar este extrem de dificil Foto: infobraila.ro Eveniment

Accesul pacienților din România la sistemul sanitar este extrem de dificil în special din cauza lipsei unei finanțării corecte a bugetului pentru medicamente, a declarat directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu.

“Sistemul sanitar și mai ales accesul pacienților este extrem de dificil în acest moment mai ales din cauza lipsei unei finanțării corecte a bugetului pentru medicamente. Această lipsă de bani este cronică pentru sistem, în ultimii 15 ani cel puțin, procentul din PIB care a fost alocat sănătății a fost undeva de 4%, cu mici variații. O asemenea alocare este o expresie a voinței politice pe care oamenii politici o exprimă vizavi față de interesul pe care îl au față de sistemul sanitar și, pe de altă parte, ne menține mult în urma țărilor din Uniunea Europeană. Dacă este să privim datele statistice și nivelul de satisfacție a pacienților față de sistemul de sănătate de care beneficiază, suntem pe locul 34 din 35 de țări din Europa, mult în urma țărilor europene, în ceea ce privește indexul de satisfacție al pacienților. 4,2% din PIB cât este alocat anul acesta pentru sănătate reprezintă cu mult sub media țărilor africane care au undeva la 5,9%”, a arătat Zaharescu, potrivit agerpres.

Perspectivele, din păcate, sunt la fel de sumbre, spune directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

„Atâta vreme cât țările europene alocă în medie 8% din PIB pentru sănătate, atâta vreme cât țările din fostul bloc socialist alocă în jurul a 5-6% minim din PIB, singurul lucru care poate să se întâmple este ca decalajul dintre România și celelalte țări din UE să crească de la un an la altul, în nici un caz să se reducă. Or într-o asemenea perspectivă, trebuie să ne gândim ce este de făcut”, a susținut directorul executiv al ARPIM.

Citeşte mai multe despre:   medicamente,   spitale,   bolnavi