Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Procurorul Marius Bulancea, detaşat consilier al Laurei Codruţa Kovesi la Parchetul European: Ce dosare importante a instrumentat acesta la DNA

Procurorul Marius Bulancea, detaşat consilier al Laurei Codruţa Kovesi la Parchetul European: Ce dosare importante a instrumentat acesta la DNA

Un articol de: Sebastian Pricop - 21 Ian 2020, 17:45
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea Eveniment

Secția pentru procurori din cadrul CSM a aprobat, marți, detașarea pentru următorii trei ani a procurorului Marius Bulancea pentru a fi consilierul noului procuror european Laura Codruța Kovesi din 1 februarie.

Acesta va avea ca obiectiv uniformizarea procedurilor de lucru în cadrul Parchetului european în condițiile în care noua structură europeană va conține 22 de state membre, fiecare cu coduri penale diferite, conform G4Media.

Parchetul European şi-ar putea începe activitatea în noiembrie. Până atunci, statele membre trebuie să propună câţi procurori delegaţi europeni, care vor face anchetele propriu-zise în ţările membre, vor să aibă.

Parchetul European va prelua 30 la sută din activitatea DNA pentru că se va ocupa de toate dosarele cu fraude cu fonduri europene comise după 2017.

În cadrul DNA, procurorul Marius Bulancea a condus anchete extrem de importante precum dosarul FNI - Sorin Ovidiu Vîntu, Gala Bute, sau mai recent dosarul lui Bogdan Olteanu sau dosarul lui Sebastian Vlădescu.

Acesta a avut însă și două dosare controversate: cel în care fostul procuror general Tiberiu Nițu a fost achitat și cel privind OUG 13, instrumentat alături de Paul Dimitriu și Jean Uncheșelu, pe care CCR l-a declarat conflict juridic de natură constituțională.
 

Citeşte mai multe despre:   Marius Bulancea,   Laura Codruţa Kovesi,   DNA,   Parchetul European
 
Loading...