Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Buzău: Autoutilitară care transporta vaccinuri anti-COVID spre Iaşi, implicată într-o tamponare cu o maşină a Jandarmeriei, parte din convoi

Buzău: Autoutilitară care transporta vaccinuri anti-COVID spre Iaşi, implicată într-o tamponare cu o maşină a Jandarmeriei, parte din convoi

Un articol de: Gabi Florea - 05 Apr 2021, 22:35
Buzău: Autoutilitară care transporta vaccinuri anti-COVID spre Iaşi, implicată într-o tamponare cu o maşină a Jandarmeriei, parte din convoi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Luni, o maşină care transporta vaccinuri anti-Covid-19 a fost implicată într-o tamponare pe DN 2 (E85), în comuna Poşta Câlnău, judeţul Buzău. Aceasta a fost lovită uşor de un autovehicul al Jandarmeriei, parte din convoi. Din fericire, încărcătura nu a fost afectată, astfel că autoutilitara şi-a continuat drumul spre Iaşi, fiind înregistrate pagube materiale minore.

Mai exact, maşina implicată în accident mergea de la Bucureşti către Iaşi şi era însoţită de vehicule ale Poliţiei, MApN şi Jandarmeriei. Potrivit martorilor, maşina Poliţiei care era antemergător a încercat să depăşească un autoturism condus de o femeie care s-ar fi speriat şi ar fi frânat brusc, maşina MApN a frânat, la fel şi autoutilitara care transporta vaccinuri, iar autospeciala Jandarmeriei a intrat în duba care transporta vaccinuri, scrie News.ro.

În accident au fost înregistrate doar pagube materiale minore, respectiv maşina Jandarmeriei s-a ales cu bara de protecţie fisurată, iar duba care transporta vaccinuri cu o uşă îndoită. Încărcătura nu a avut de suferit astfel că restul convoiului şi-a continuat drumul către Iaşi, iar maşinile şi-au continuat traseul.

Autoutilitara transporta vaccinuri anti-COVID spre Iaşi, de unde urmează să fie redistribuite în regiune.

„Astăzi, în timpul unei misiuni de asigurare a protecţiei unui transport de vaccinuri pe ruta Bucureşti-Iaşi, în localitatea Poşta Călnău, autoutilitara încărcată cu doze vaccin a fost tamponată din spate de autoutilitara Jandarmeriei, pe fondul frânării bruste a unui alt autovehicul în faţa coloanei. Ambele autovehicule au pagube materiale minore. Nu au fost persoane rănite. Autoutilitara cu vaccinuri şi-a reluat cursa spre Iaşi, încărcatura nu a fost afectată”, a precizat Jandarmeria Buzău.

Citeşte mai multe despre:   vaccin anti-Covid,   campania de vaccinare,   coronavirus