Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Calendar școlar 2020-2021. Pe ce dată se va termina noul an școlar

Calendar școlar 2020-2021. Pe ce dată se va termina noul an școlar

Un articol de: Andrei Ștefan - 04 Sep 2020, 10:00
Calendar școlar 2020-2021. Pe ce dată se va termina noul an școlar Eveniment

Anul școlar 2020-2021 va debuta pe data de 14 septembrie 2020, sub incidența unor reguli, fiind compus din 34 de săptămâni de cursuri, structurate în două semestre.

 

Calendar școlar 2020-2021

 

Primul semestru al noului an școlar va avea 17 săptămâni, de pe 14 septembrie până pe 29 ianuarie 2021.

Vacanța de iarnă va fi inclusă în perioada 23 decembrie 2020- 10 ianuarie 2021, iar apoi elevii se vor întoarce înapoi la clase pe 11 ianuarie 2021.

Vacanța de o săptămână a elevilor din ciclul primar și a copiilor din grupele învăţământului preşcolar este stabilită în perioada 26 octombrie -1 noiembrie.

Al doilea semestru din anul școlar 2020-2021 va începe pe 8 februarie 2021 și se va încheia pe 18 iunie 2021, când elevii vor intra în vacanța de vară. Și acest semestru are 17 săptămâni de cursuri, având incluse și două vacanțe:

- vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021

- vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021ȘOC ÎN SHOWBIZ! JADOR a FURAT un ceas de 8.000 de euro dintr-un magazin. CE A URMAT, te va lăsa fără cuvinte

Programul „Şcoala altfel” va fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 - 29 mai 2020, iar fiecare unitate de învătământ își va alege cele 5 zile pentru desfășurarea programului.

De asemenea, tezele vor avea loc la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, a mai anunțat Ministerului Educației.

 

Reguli pentru noul an școlar

 

Potrivit unui ordin al Ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, elevii nu vor da teze sau lucrări de control în zilele de luni și vineri sau în două zile consecutive.

De asemenea, într-o săptămână pot fi prevăzute doar două teze, ceea ce înseamnă că acestea pot fi stabilite doar pentru zilele de marți și joi, în condițiile în care în prima și ultima zi a săptămânii nu pot fi programate astfel de evaluări, iar acestea nu trebuie să aibă loc în două zile consecutive.

Același document prevede și că ghiozdanul nu poate avea o greutate mai mare de 10% decât greutatea elevului.

„Volumul și greutatea manualelor, ale rechizitelor și ale altor materiale necesare în procesul de învățământ, transportate zilnic de elevi la școala și de la școală, trebuie adaptate capacității de efort fizic corespunzătoare vârstei copiilor și tinerilor.

Elevii din ciclul primar și gimnazial folosesc ghiozdane de spate cu fața posterioară întărită. Greutatea continuțului ghiozdanului la toate ciclurile de învățământ nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului”, mai prevede ordinul de ministru.

Autoritățile au pregătit trei scenarii în funcție de care se vor relua cursurile în noul an școlar, în contextul epidemiei de COVID-19 de pe teritoriul României.

”În scenariul verde, toți elevii pot participa la cursuri în condiții de protecție sanitară, un scenariul galben, în care elevii pot participa fizic la cursuri, mai puțin cei din cei din clasele V, VII, IX, XI, care pot participa alternativ, fizic și online. Adică prin rotație: jumătate de clasă fizic, jumătate online. Decizia e la nivel de unitate de învățământ. Consiliul de Administrație propune un scenariu, Inspectoratul școlar și DSP vor aviza și Comitetul județean sau cel al municipiului București pentru situații de urgență va da acceptul. Am dat astfel autonomie locală”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, pe B1 TV.

Al treilea scenariu, cel roșu, prevede că toți elevii vor face cursuri online.

 

Trei variante de susținere a examenului de Bacalaureat 2021

 

Totodată, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro, o serie de schimbări se pregătesc și pentru examenul de Bacalaureat de anul viitor.

În prima variantă propusă, ministerul poziționează probele scrise primele, urmate de cele de competențe. Astfel, prezența la probele scrise nu va mai fi condiționată de prezența la probele de competențe. Probele scrise ar fi susținute în săptămâna 14-18 iunie, iar afișarea rezultatelor inițiale ar avea loc pe 30 iunie 2021.

În varianta cu numărul 2, probele de competențenu își schimbă poziția, începând la doar 3 zile după finalizarea cursurilor, pe 7 iunie. Cele scrise ar avea loc tot pe 15-18 iunie. În acest caz afișarea rezultatelor are loc mai repede, pe 23 iunie.

Ultima propunere ar debuta cu probele de competențe pe 7 iunie, iar probele scrise vor fi susținute mai târziu, pe 22 iunie, când va avea loc proba la limba română. Astfel, ar fi  o săptămână de pauză între competențe și probele scrise. Afișarea rezultatelor are loc pe 30 iunie, în acest caz.

Citeşte mai multe despre:   anul școlar 2020-2021