Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Călin Popescu Tăriceanu, declarații ÎNGRIJORĂTOARE despre posibile contramanifestații: Există riscul să ajungem într-un RĂZBOI CIVIL (VIDEO)

Călin Popescu Tăriceanu, declarații ÎNGRIJORĂTOARE despre posibile contramanifestații: Există riscul să ajungem într-un RĂZBOI CIVIL (VIDEO)

Un articol de: - 29 Ian 2017, 22:15
Eveniment

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, vorbind despre protestele din țară, că dacă s-ar organiza contramanifestații, există riscul de a se ajunge la un război civil. 

”PSD și ALDE chiar nu au activ, fani, militanți? De ce ceilalți au?”, a întrebat jurnalistul Ion Cristoiu, care a intervenit prin telefon. 

”Cred că reacționând cu aceleași arme, riscul este să ajungem într-un război civil. Adică îndepărtăm instituțiile democratice și legitime din joc, rolul Parlamentului, Guvernului, și atunci conducem România după ce într-o zi spune strada ceva, apoi spun altceva. E foarte periculos. 

Eu am această convingere: că dacă adversarul meu politic folosește arme care nu sunt legale, nu sunt contituționale, nimic nu îmi dă dreptul să procedez și eu la fel. Eu am o responsabilitate în plus, ca majoritate care trebuie să guvernez această țară, să conducem Pralamentul. Din acest motiv vă spun că stăm și ne gândim foarte bine și cântărim contramăsurile pe care trebuie să le adoptăm”, a declarat Tăriceanu. 

Călin Popescu Tăriceanu, declarații ÎNGRIJORĂTOARE despre contramanifestații: Există riscul să ajungem într-un RĂZBOI CIVIL

Citeşte mai multe despre:   calin popescu tariceanu,   proteste,   razboi civil
 
 
 
Loading...