Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Canalul Dunăre-Marea Neagră se prăbușește: Zeci de case sunt în pericol (VIDEO)

Canalul Dunăre-Marea Neagră se prăbușește: Zeci de case sunt în pericol (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 03 Mai 2019, 09:42
Eveniment

De câteva zile, zeci de familii stau cu frică în case deoarece pământul de pe marginea Canalului Dunăre - Marea Neagră a început să se prăbuşească. Locuitorii străzii Dunării din localitatea constănțeană Cumpăna privesc neputincioşi cum malul stâng al Canalului se prăbuşeşte, informează B1 TV. Pământul o ia la vale din cauza infiltrațiilor de suprafață din pânză freatică și amenință casele localnicilor din comună. 

Malul înalt de peste 10 metri s-a surpat, iar mii de tone de pământ au luat-o la vale. 30 de case sunt la doar câţiva metri de falie. Oamenii din zonă sunt disperaţi şi imploră autorităţile să îi ajute. 

Reprezentanţii Primăriei fac apel la firma care se ocupă de consolidarea falezei. 

Potrivit autorităţilor, lucrările de conslidare sunt de durata şi nu se ştie când vor fi terminate 

Primele date arată că la 15 metri adâncime s-a format o pungă subterană de apă, alimentată de izvoare.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Dunare,   Marea Neagra