Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment UPDATE // Ministrul de Interne, Carmen Dan, audiată de procurorii DNA în dosarul Tel Drum. Ce informații i s-au solicitat

UPDATE // Ministrul de Interne, Carmen Dan, audiată de procurorii DNA în dosarul Tel Drum. Ce informații i s-au solicitat

Un articol de: Redacția B1.ro - 30 Mai 2019, 16:57
Sursă foto: Facebook / Carmen Dan Eveniment

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a ajuns, joi, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), unde este audiată în calitate de martor în dosarul Tel Drum, dosar în care apare și fostul lider PSD, Liviu Dragnea, potrivit unor surse judiciare ale Antenei 3.

UPDATE 20:48: Potrivit Știripesurse.ro, audierile de joi ar fi vizat informaţii din anul 2009, întrebările procurorului de caz vizând perioada în care actualul ministru a fost consilier juridic în aparatul Consiliului Judeţean Teleorman.  Mai exact, ministrul Carmen Dan a fost întrebată de activitatea unei comisii de evaluare în privința atribuirii unui contract pentru reabilitarea unui drum județean.

Potrivit aceloraşi surse, în perioada următoare vor continua audierile în acest dosar.

UPDATE 19:12: Ministrul de Interne a ieşit din sediul DNA, precizând că are calitatea de martor în dosarul Tel Drum.

Ea a fost dusă la sediul Direcției Naționale Anticorupție de către șoferul personal, imediat după ședința de Guvern.

Audierea acesteia vine după ce, miercuri seară, președintele Iohannis a cerut demiterea lui Carmen Dan de la ministerul de Interne, din cauza modului dezastruos în care au fost organizate alegerile europarlamentare și referendumul, pe 26 mai.

Ministrul Carmen Dan a răspuns, însă, că nu îşi va da demisia "nici imediat, nici imediat".

"Nu mă impresionează astfel de cereri urgente chiar dacă acestea sunt dublate de amenințări de cercetări penale. Am discutat cu doamna prim-ministru după ce am ascultat declarația președintelui și mă văd nevoită să-l dezamăgesc: nu îmi voi da demisia nici imediat, nici imediat", a spus Carmen Dan, miercuri, la scurt timp după declarația președintelui.

Iată legătura ministrului Carmen Dan cu Tel Drum. Ce declara aceasta în urmă cu un an: 'Am făcut verificări în privința contractelor companiei și CJ Teleorman, am fost 10 ani consilier juridic la Consiliul Județean’ - DETALII AICI

Citeşte mai multe despre:   Carmen Dan,   Tel Drum
 
 
 
Loading...