Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Carmen Dan: Se înregistrează o creştere a cazurilor de violenţă domestică, deşi a fost schimbată legislaţia. Pasul următor - Introducerea brăţărilor electronice

Carmen Dan: Se înregistrează o creştere a cazurilor de violenţă domestică, deşi a fost schimbată legislaţia. Pasul următor - Introducerea brăţărilor electronice

Un articol de: Elena Anghelina - 25 Mar 2019, 22:49
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că, în ciuda modificărilor aduse legislației, se înregistrează o creştere a cazurilor de violenţă domestică, informează news.ro. Următorul pas, a precizat aceasta, este introducerea brăţărilor electronice, care ar urma să fie montate atât agresorului, cât şi victimei, pentru ca sistemul să semnalizeze încălcarea distanţei de protecţie stabilită de instanţă. Totuși, acest lucru nu este atât de simplu, deoarece nu e vorba doar despre brățări în sine, ci despre un întreg sistem de care depinde buna lor funcționare. 

”De cinci ani înregistrăm creşteri pe acest tip de violenţe. Am schimbat legislaţia, am stabilit prin ordin de ministru procedura emiterii ordinului de protecţie provizoriu de către poliţişti. Chiar şi în aceste condiţii constatăm că un procent foarte mare, de 40% dintre cei care au o interdicţie de a se apropia de victimă, încalcă această obligaţie.

Acest lucru ne face să ne gândim foarte serios la pasul următor care este proiectul pentru introducerea brăţărilor electronice. Discuţia trebuie să aibă în vedere cine asigură dispecerizarea semnalului emis de către aceste dispozitive, cine asigură platforma informatică, cine asigură mentenanţa sistemului, cine asigură intervenţia. De aceea, înainte de a avea o prevedere legislativă, este nevoie să avem o formulă tehnică viabilă a acestui mecanism”, a explicat ministrul Carmen Dan, citată de news.ro.

Ea a precizat că există consultări cu STS-ul pentru că o soluţie ar fi ca dispecerizarea să fie asigurată de platforma 112, dacă acest lucru este posibil.

Ministrul de Interne și-a manifestat speranța că în acest an vor identifica soluţia tehnică necesară, astfel încât în Parlament să ajungă un proiect de lege care să reglementeze utilizarea acestor dispozitive.
 

Citeşte mai multe despre:   carmen dan,   ministerul de interne
 
 
 
Loading...