Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, anunţă că DNA i-a clasat un dosar de corupție deschis în 2013

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, anunţă că DNA i-a clasat un dosar de corupție deschis în 2013

Un articol de: B1.ro - 05 Aug 2019, 20:42
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, anunţă că DNA i-a clasat un dosar de corupție deschis în 2013 Eveniment

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat, luni, printr-ujn mesaj pe Facebook că DNA a clasat dosarul de corupție care îl viza, deschis în anul 2013.

“Mi-am susținut nevinovăția, acum o confirmă și ei: DNA a închis dosarul în care sunt cercetat de 6 ani. Vin în fața băimărenilor, astăzi, manifestându-mi din nou încrederea în instituțiile judiciare din România. Mă refer aici, în principal, la Direcția Națională Anticorupție, dar și la celelalte instituții ale statului care se ocupă cu combaterea corupției. După cum bine știți, în 2013, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, mi-a deschis un dosar penal în care eram suspect în mai multe spețe, cum ar fi achiziția de autobuze și troleibuze pe care am făcut-o cu foarte mari eforturi pentru a reabilita sistemul de transport în comun din municipiul Baia Mare, pentru societatea Urbis, achiziția de echipamente pentru locurile de joacă din municipiul Baia Mare, reabilitând 30-40 de locuri de joacă din municipiu, contractele pe care le-am avut cu societățile Rosal și Romprest pentru administrarea zonelor verzi în municipiul Baia Mare. După cum se vede în trecut, această administrare a fost una corectă. Și asta se vede în calitatea de azi, prin prestațiile Serviciului Public Ambient Urban, prestații indoielnice față de ceea ce prestau aceste două societăți la prețuri mult mai scăzute. Relația contractuală cu societatea Drusal, respectiv anumite documente, acte, hotărâri pe care la inițiativa mea, a Consiliului Local le-au luat, proiectul de reabilitare a unor zone din cartierul Vasile Alecsandri, pe proiectul eco-rețele, respectiv achiziția trustului de presă Emaramureș. Pentru aceste contracte, relaționări comerciale, instituționale, pentru care Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, m-a pus sub semnul întrebării. Am fost acuzat de următoarele fapte, pentru care, prin ordonanță de clasare, emisă de către procuror în ziua de 16 iulie 2019, respectivele fapte, cum ar fi abuz în serviciu, luare de mită în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare, acte de comerț incompatibile cu funcția, instigare la abuz în serviciu, respectiv trafic de influență, au fost clasate. Pot să vin astăzi în fața dumneavoastră și să vă spun că, după mai bine de 6 ani de tortură, ca să spun așa, prin care s-a analizat toată activitatea mea din primărie, din perioada 2011-2013, dar și activitatea ulterioară, am ajuns acum să constat că procurorii, Direcția Națională Anticorupție, neavând probe, au constatat nevinovăția mea în aceste spețe, respectiv în aceste dosare și cu privire la aceste acuzații”, a scris Cătălin Cherecheș pe Facebook.

IMAGINI XXX! IUBITA LUI SPEAK, PE CULMILE EXTAZULUI! TOȚI BĂRBAȚII AU RĂMAS MASCĂ (GALERIE FOTO)

Acesta a precizat că această clasare va afecta şi celelalte două dosare penale aflate pe rol şi care au legătură cu acuzaţiile din acest dosar.

” Bănuiesc că nu mai sunt multe acuzații din perspectiva Codului Penal, în special din perspectiva actelor de corupție, care se puteau face. Am într-un fel mulțumirea că lupta mea n-a fost fără sens, atât pentru mine cât și pentru familia mea, dar în principal, pentru Municipiul Baia Mare. Vreau să constat încă o dată că, într-un final, cu toate plusurile și minusurile, cu toate asperitățile, totuși profesionalismul, bunul simț și buna măsură a celor de la Direcția Națională Anticorupție funcționează. Am ajuns într-o astfel de situație în care, chiar dacă nimeni nu o să îmi dea înapoi timpul, nici nervii, nici sănătatea sau anii de viață irosiți, am satisfacția că vin, ca și nevinovat, CERTIFICAT NEVINOVAT DE CĂTRE DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, în fața dumneavoastră. Bineînțeles că aceste clasări, respectiv anularea acestor acuzații are și un efect asupra celor două dosare care se află pe rolul instanțelor, care au legatură cu aceste cazuri, cu aceste acuzații și, bineînțeles, din septembrie, atunci când vom intra în dezbaterea acestor dosare, lucrurile și acolo vor avea un alt deznodământ.”, a mai scris primarul Cherecheş pe Facebook.

SOȚIA LUI MIHAI CONSTANTINESCU, ÎN LACRIMI, DE DURERE! DIN PĂCATE, A CONFIRMAT ANUNȚUL TRIST (GALERIE FOTO)

 

Venise să facă curățenie în casa unei bătrâne oarbe. În dormitorul femeii avea să facă o descoperire înfiorătoare. Se afla acolo de 20 de ani

Citeşte mai multe despre:   Catalin Chereches,   Stiri Baia Mare