Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Câte persoane au participat până acum la pelerinajul de Sfântul Dimitrie din București

Câte persoane au participat până acum la pelerinajul de Sfântul Dimitrie din București

Un articol de: Raluca Tindeche - 26 Oct 2020, 12:02
Câte persoane au participat până acum la pelerinajul de Sfântul Dimitrie din București Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea Eveniment

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, va avea loc, în acestv an, cu măsuri speciale, de duminică până marţi. 

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a precizat, că până astăzi, peste 14.000 de oameni au trecut la moaștele Sfântului Dumitru, pe Dealul Mitropoliei.

În prima zi, aproximativ 8.000 de persoane au fost la pelerinaj, iar până astăzi, la ora 14:00, alte 6.000.

Pelerianjul durează până marți seară, potrivit Libertatea. 

 

Cum vor intra oamenii la moaște

 

Oamenii trebuie să prezinte jandarmilor actele de identitate. 

„Păstrați distanța un metru și jumătate și pregătiți actul de identitate”, le spun jandarmii.

Pe trotuar au fost puse marcaje care să îi facă pe enoriași să respecte distanța de 1,5 metri unul față de celălalt. Sunt și recipienți cu dezinfectant. Sora ei tocmai se mutase în casă nouă, când a făcut o descoperire înfiorătoare în pivniță. „Să fugă imediat de acolo!” (FOTO)

„Organizarea sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, din acest an nu a putut fi organizată decât prin adecvare foarte riguroasă la contextul epidemiologic, la starea de alertă roșie în care se află municipiul București”, a explicat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR, potrivit Digi 24. 

 

Ce a declarat premierul României

 

,,Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență trebuie să ia toate măsurile care se impun astfel încât să prevenim orice situație care să crească riscul de răspândirea virusului. Să evite orice deplasare nenecesară, să evite orice zonă aglomerată, să evite să interacționeze de aproape cu alți oameni, să poarte în permanent mască, să respecte toate normele de igienă pentru că asta e cea mai sigură foarmă de stopare a creșterii numărului de infectări''., a spus Ludovic Orban, premierul României. 

În acest an, credincioșii se pot închina la moaștele ocrotitorului Bucureștilor, de duminică până marți.

 

Ce măsuri au fost luate

 

Potrivit Patriarhiei Române, au fost adoptate măsuri speciale în acest an: 

 renunţarea la procesiunea "Calea Sfinţilor" la care participau foarte mulţi preoţi şi credincioşi mireni;

- reducerea numărului de clerici slujitori şi cântăreţi bisericeşti la toate slujbele sărbătorii;

- reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaşte spre închinare la doar trei zile (25-27 octombrie);

- protejarea raclelor cu moaştele sfinţilor cu un material care va permite o permanentă igienizare.

 

Citeşte mai multe despre:   sfantul dumitru,   pelerinaj