Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Câți kilometri de autostradă are România în 2021. Comparație demoralizatoare cu Bulgaria și Ungaria

Câți kilometri de autostradă are România în 2021. Comparație demoralizatoare cu Bulgaria și Ungaria

Un articol de: Andi Miron - 23 Apr 2021, 12:44
Câți kilometri de autostradă are România în 2021. Comparație demoralizatoare cu Bulgaria și Ungaria Foto: pxhere.com Eveniment

României nu-i fură nimeni locul de codașă a Europei din punct de vedere al numărului de kilometri de autostradă, raportat la suprafața teritoriului. Anul trecut, țara noastră a inaugurat doar 54 de kilometri de drum de mare viteză. Față de 2019, lungimea autostrăzilor din România a crescut în 2020 cu 6,2%, potrivit datelor oficiale.

Astfel, la finalul anului trecut, lungimea drumurilor publice însuma 86.791 de kilometri. Cele mai multe, 35.085 de kilometri, adică 40,4%, reprezintă drumuri județene, iar 33.793 de kilometri, adică 39%, sunt drumuri comunale. 

Drumurile naționale totalizează 17.913 kilometri, adică 20,6%, dintre care 920 de kilometri de autostrăzi (5,1%), iar 6.178 kilometri sunt drumuri europene (34,5%), potrivit INS.

 

România, cu mult în urma Ungariei și a Bulgariei din punct de vedere al numărului de kilometri de autostradă dați în trafic

 

Comparația României cu Bulgaria și Ungaria la capitolul „infrastructură rutieră" este un aspect demoralizator. Țara noastră are de recuperat, în continuare, un mare decalaj.

Bulgarii au aproape același număr de kilometri autostradă ca România, peste 800 de kilometri, însă în condițiile în care suprafața țării vecine este de două ori mai mică. Aproximativ 400 de kilometrii au construit doar în ultimul deceniu. Astfel, țara noastră, este de două ori mai puțin dezvoltată decât teritoriul din sud, din punct de vedere al infrastructurii rutiere.

Ungaria, care are o suprafață de trei ori mai mică decât România, are o rețea de autostrăzi ce însumează peste 1.500 de kilometri.

Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...

Citeşte mai multe despre:   autostrazi,   investitii,   infrastructura