Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Caz controversat la Bucureşti. Mărturiile părinților care se opun şcolarizării băiatului care şi-a ucis bunica: "Dacă îi dă una în cap copilului meu?”

Caz controversat la Bucureşti. Mărturiile părinților care se opun şcolarizării băiatului care şi-a ucis bunica: "Dacă îi dă una în cap copilului meu?”

Un articol de: B1.ro - 22 Oct 2018, 14:03
Foto: Libertatea Eveniment

Scandal la școala unde a fost transferat copilul care în luna mai a acestui an și-a omorât bunica cu 6 lovituri de cuți

Părinții celorlalți elevi sunt revoltați și acuză că își retrag copiii de la unitatea de învățământ dacă nu se revine asupra deciziei, scrie Libertatea.

„Copiii se tachinează. Şi îi spune: «Criminalule!». Şi atunci nu îl va afecta? Acea furie nu va fi şi mai mare? Cum îmi protejez copilul?”, se întreabă un părinte.

De cealaltă parte, Inspectratul școlar arată că legea nu a fost gândită să acopere această situaţie extremă: copilul nu poate fi transferat într-un centru de reeducare pentru că este prea mic, dar are dreptul la educație.

În acest context, părinții au o sugestie pentru autorităţile care încearcă acum să îi forţeze să accepte acest copil: „Dacă Inspectoratul Şcolar doreşte să integreze acest copil, interesaţi-vă unde au ei copiii, să îl reintegreze ei acolo. Dacă inspectorii noştri şcolari spun că se pot integra atât de uşor, de ce îi aduc la şcoala noastră?”

Mama copilului diagnosticat cu ADHD încearcă să-i convingă pe ceilalți părinți să-i accepte copilul, afirmând că “incidentul cu bunica este o greșeală”.

Copilul în vârstă de doar nouă ani, diagnosticat cu ADHD, și-a atacat bunica, în după amiaza zilei de 26 mai. Copilul se enervase, potrivit anchetatorilor, că bătrâna de 70 de ani nu-l mai lăsa să se joace pe calculator. După ce a lovit-o de mai multe ori cu cuțitul, cel mic a sunat la 112.

 
 
 
Loading...