Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cazul taximetristului din Oradea ucis la Londra: 4 adolescenţi au fost arestaţi

Cazul taximetristului din Oradea ucis la Londra: 4 adolescenţi au fost arestaţi

Un articol de: Raluca Tindeche - 02 Mar 2021, 10:09
Cazul taximetristului din Oradea ucis la Londra: 4 adolescenţi au fost arestaţi Facebook/Lewis Berrill Eveniment

Patru tineri cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani au fost reținuți în cazul taximetristului din Oradea ucis la Londra, potrivit Adevarul, care citează thesun.co.uk

Primele trei reţineri au fost făcute la câteva zile după uciderea orădeanului, pe 17 februarie. Este vorba despre un tânăr de 17 ani şi doi de 15 ani, unul dintre cei din urmă fiind bănuit totodată că, înainte de atacul asupra taximetristului, ar fi comis şi un jaf într-o staţie de metrou. 

"A fost o ambuscadă", a spus procurorul în timpul procesului în care cei patru au fost arestaţi preventiv, potrivit sursei citate. Cea mai recentă arestarea fost săptămâna trecută, potrivit site-ului oficial al poliţiei metropolitane, news.met.police.uk și este vorba de un tânăr în vârstă de 16 ani.

Cei patru vor fi prezentaţi în faţa judecătorului în luna mai.   

 

Taximetrist român, înjunghiat mortal la Londra

 

Un român din Oradea care lucra ca șofer de taxi în Marea Britanie a fost ucis cu sânge rece, pe 17 februarie, în faţa unei şcoli din Tottenham Hale, o suburbie a Londrei. Gabriel Bringye, de 37 de ani, a fost descoperit de un şofer de autobuz care observase că nu mai mișcă și care a alarmat autoritățile. 

Orădeanul a fost găsit de paramedici în stare gravă şi, în ciuda eforturilor, medicii nu au reuşit să-l mai salveze și au constatat decesul. 

Bărbatul fusese atacat în propria mașină, iar anchetatorii cred că autorul este, cel mai probabil, clientul care îl chemase pentru o cursă printr-o aplicație mobilă. Lovitură grea pentru Diana Șoșoacă! Ar putea fi închis

Sora orădeanului, stabilită tot în Marea Britanie, a reuşit să intre în contul acestuia de pe aplicația mobilă de taxi, iar ultima călătorie nu era încheiată. A putut vedea de unde a preluat clientul, foarte aproape de locul în care a avut loc crima. Potrivit acesteia, clientul se pare că era drogat și a rezervat o cursă de câteva lire.

După crimă, inspectorul şef Treena Fleming, care coordonează forţele de poliţie din zona respectivă, a declarat: „Detectivii lucrează din greu pentru a afla ce s-a întâmplat.”

La începerea anchetei, inspectorul şef Neil John a declarat: „Suntem încă în primele etape ale anchetei şi încercăm să stabilim ce s-a întâmplat miercuri seara şi motivul acestui atac. Gabriel, care lucra ca taximetrist privat, a fost atacat în interiorul maşinii sale. Trebuie să ştim de ce era acolo şi cine a mai fost cu el”. 

Primele informații arată că din maşină nu lipsea nimic, iar anchetatorii de la Scotland Yard a făcut apel la eventualii martori să transmită orice informaţie care i-ar putea conduce pe urmele criminalului. 

Gabriel este a 12-a persoană care a fost înjunghiată la Londra în acest an. Românul locuia de 13 ani în Marea Britanie şi era şofer de taxi în Londra din 2015. Orădeanul era logodit şi spera să se căsătorească în acest an. Nunta fusese amânată din cauza pandemiei.

Citeşte mai multe despre:   taximetrist ucis,   Londra