Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cazuri revoltătoare la Bacalaureat 2020. Diferență de peste 4 puncte după contestații

Cazuri revoltătoare la Bacalaureat 2020. Diferență de peste 4 puncte după contestații

Un articol de: Andrei Vlad - 06 Iul 2020, 17:03
Cazuri revoltătoare la Bacalaureat 2020. Diferență de peste 4 puncte după contestații Foto: pixabay Eveniment

Gafe uriașe în corectarea lucrărilor examenului de Bacalaureat 2020. Un exemplu în acest sens vine din Gorj. 

Recorectarea lucrărilor la examenul de Bacalaureat a scos la suprafață noi surprize. Un elev din cadrul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu", de la specializarea mate-info a repus contestație, soluționată în favoarea sa, cu o diferență uriașă între prima și a doua notă. 

După recorectare, nota elevului a fost mărită cu 3,10 puncte. Inițial, a primit 6,40 la matematică, iar la recorectare, absolventul a fost notat cu 9,50. O diferență uriașă a consemnat elevul ghinionist și la anatomie, unde a fost notat cu 8,45. După contestație, a primit nota 9.60. Astfel, absolventul a promovat BAC-ul cu media 9,35, notează Pandurul.ro. În total, în primă fază, elevului i-au fost amputate 4,25 puncte. 

 

Alte cazuri revoltătoare la examenul de Bacalaureat 2020

 

Un alt elev, de la același liceu și specializare, a primit un tratament asemănător. Primul profesor l-a notat cu 6,30 la matematică. După contestație, a primit 8,30. La anatomie a primit 8,65 inițial, iar după corectură a fost notat cu 9,70. 

O eroare gravă s-a constatat și la Colegiul „MIhai Viteazul" din Bumbești-Joi, profilul de filologie. Lucrarea sa la istorie a fost notată cu 6,05, iar la recorectare, a primit 9,15. 

După contestații, rata de promovare a crescut de la 62,9%, la 64,5%, potrivit Ministerului Educației. 

UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

Citeşte mai multe despre:   Bacalaureat,   Bacalaureat 2020,   BAC 2020,   BAC,   examene