Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment CCR a decis: Legea prin care operatorii de telefonie trebuie să informeze persoanele interceptate, CONSTITUȚIONALĂ

CCR a decis: Legea prin care operatorii de telefonie trebuie să informeze persoanele interceptate, CONSTITUȚIONALĂ

Un articol de: B1.ro - 20 Noi 2018, 16:19
Eveniment

Curtea Constituţională a României a decis, marţi, că Legea prin care operatorii de telefonie trebuie să informeze persoanele interceptate este constituțională.

"În ziua de 20 noiembrie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție și al art.11 alin.(1) lit.A.a) și art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterea infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date, în ansamblul său, precum și, în special, dispozițiile art.12 alin.(1)-(5), art.13, art.14, art.15 alin.(1)-(5) și art.16 din aceasta, obiecție formulată de un număr de 63 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterea infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, în ansamblul său, precum și, în special, dispozițiile art.12 alin.(1)-(5), art.13, art.14, art.15 alin.(1)-(5) și art.16 din aceasta, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României.", anunță CCR într-un comunicat.

Citeşte mai multe despre:   CCR